Vicepreședintele american Joe Biden i-a acuzat pe senatorii republicani că ‘subminează’ autoritatea președintelui Barack Obama cu scrisoarea lor adresată luni liderilor iranieni prin care îi avertizează în legătură cu un acord nuclear cu Statele Unite, relatează marți AFP.
‘Scrisoarea trimisă la 9 martie de 47 de senatori republicani Republicii islamice Iran, special concepută pentru a submina (autoritatea) unui președinte în exercițiu, la mijlocul negocierilor internaționale sensibile, este nedemnă de o instituție pe care o respect’, a spus Joe Biden într-un comunicat.
Într-o scrisoare deschisă adresată luni ‘liderilor Republicii islamice Iran’, 47 din cei 54 de senatori republicani i-au avertizat pe iranieni că Congresul dispune, singur, de puterea de a ridica permanent sancțiunile americane, adoptate sub formă de legi în ultimii ani.
Implicit, ei își exprimă opoziția față de un posibil acord politic între Grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Franța, Marea Britanie și Germania) și Iran, după trei săptămâni de negocieri care se apropie de termenul limită privind programul nuclear al Teheranului.
‘Această scrisoare, sub pretextul că oferă o lecție constituțională, nu ține cont de două secole de tradiție și amenință să submineze capacitatea oricărui viitor președinte american, indiferent că este democrat sau republican, de a negocia cu alte țări în numele SUA’, a mai spus Joe Biden.