Autorităţile publice locale refuză executarea hotărârilor judecătoreşti care prevăd plata salariilor pentru personalul din unităţile de învăţământ preuniversitar, pe motiv că sumele alocate sunt insuficiente, arată FSLI într-o scrisoare trimisă, miercuri, premierului Victor Ponta. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) i-a semnalat premierului Victor Ponta faptul că există în continuare probleme privind plata drepturilor de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar, generate de refuzul unor consilii locale şi al unor primari de a pune în aplicare dispoziţiile Legii bugetului de stat pe anul 2015 şi pe cele ale OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.”Contrat dispoziţiilor legale exprese cu privire la obligativitatea efectuării acestor plăţi, precum şi contrar asigurărilor pe care le-am primit de la Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la existenţa fondurilor necesare, am fost sesizaţi cu numeroase cazuri în care autorităţile publice locale refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, acuzând faptul că sumele alocate sunt mult mai mici decât cele necesare pentru plata integrală a tranşelor din drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, aşa cum sunt acestea eşalonate de OUG 83/2014″, se arată în scrisoarea trimisă lui Victor Ponta.Sindicaliştii din educaţie îi solicită premierului să dispună efectuarea unor verificări, pentru a se stabili cine se face vinovat de încălcarea prevederilor legale, precum şi de a interveni pentru a soluţiona problema plăţii drepturilor de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar.