Vinul, secretul frumuseţii chipului

productie_vinuri_unimedia_infoVinul îi poate face pe oameni să pară mai frumoşi în ochii celorlalţi, chiar dacă persoanele din jur sunt treze, însă doza optimă este de doar un pahar, potrivit dailymail.co.uk. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, vinul şi alte tipuri de alcool provoacă dilatarea pupilelor, oferă obrajilor o uşoară nuanţă de roz şi relaxează muşchii faciali, iar oamenii par astfel mai abordabili şi mai drăguţi.Însă pentru a profita la maximum de calităţile alcoolului, oamenii trebuie să se limiteze la un singur pahar, pentru că o cantitate mai mare de astfel de băuturi poate determina înroşirea obrajilor şi o relaxare mai mare a muşchilor faciali, astfel încât aspectul chipului devine unul nenatural.La studiul cercetătorilor britanici au participat 40 de studenţi, care au consumat diferite cantităţi de alcool sau nu au băut deloc, fiind apoi fotografiaţi. Un alt grup de studenţi le-a evaluat nivelul de atractivitate al chipului, pe baza acestor fotografii.Potrivit studiului, persoanele care consumaseră un singur pahar cu alcool au fost considerate mai atractive decât cele care nu consumaseră deloc băuturi de acest tip. În acelaşi timp, persoanele care consumaseră minimum două pahare cu alcool au fost considerate mai puţin atractive decât cele care s-au abţinut de la a consuma băuturi de acest tip.Cercetătorii cred că acest lucru are de-a face cu dilatarea pupilelor, care poate determina companionul să se simtă atras de persoana respectivă.De asemenea, aceştia au spus că nu doresc să promoveze prin acest studiu consumul de alcool în rândul populaţiei.