Ştefănescu: PSD Iaşi trebuie să confirme primirea lui Ivan, altfel suspendarea pe 1 an rămâne valabilă

codrin-stefanescuSecretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a precizat, joi, că se aşteaptă din partea organizaţiei PSD Iaşi confirmarea că a fost primit Cătălin Ivan în această filială, în caz contrar suspendarea acestuia din partid pe un an rămâne valabilă.”Situaţia lui Cătălin Ivan este cât se poate de simplă, a fost suspendat pe un termen de 12 luni conform Statutului, propusă de organizaţia locală şi aprobată de Consiliul pe Sectorul 1. Ieri nu am mai discutat nimic legat de excluderea lui din partid. Dacă cei de la organizaţia Iaşi nu-i primesc transferul, şi mă refer la domnul Nichita, s-a dus el la Dorovăţ sau în nu ştiu ce comună membru, trebuie să aibă acceptul organizaţiei judeţene, dacă organizaţia judeţeană nu-i dă OK pe aşa ceva înseamnă că suspendarea pe 12 luni rămâne valabilă. Acum aşteptăm de la colegii de la Iaşi să ia o decizie, să facă un Birou Permanent judeţean şi să ne dea un răspuns”, a precizat Ştefănescu, întrebat în legătură cu situaţia lui Ivan.Conducerea PSD Sector 1 Bucureşti a decis, marţi, suspendarea din partid, pentru 12 luni, a europarlamentarului Cătălin Ivan, acesta susţinând că decizia nu este statutară întrucât el este membru al PSD în comuna ieşeană Dobrovăţ.Cătălin Ivan a declarat pentru MEDIAFAX că a aflat că a fost suspendat din partid pentru o perioadă de 12 luni, decizia fiind luată marţi de către Biroul Permanent al PSD Sector 1. Ivan a spus că hotărârea este nestatutară, întrucât el este membru al PSD în localitatea ieşeană Dobrovăţ şi că doar conducerea acestei organizaţii putea lua o astfel de decizie.”Eu nu ştiu cum m-au suspendat din partid cei de la PSD sector 1, câtă vreme sunt membru la PSD Dobrovăţ. Adică m-au suspendat dintr-o calitate pe care n-o aveam. Sunt înscris de ceva timp la PSD în comuna Dobrovăţ, unde primar este colegul de partid Cătălin Martinuş, un om cu care am relaţii foarte bune”, a spus Cătălin Ivan.El a precizat că nu va părăsi PSD, dar că se încearcă pe toate căile să i se bareze drumul către candidatura sa la preşedinţia partidului la viitorul congres.„Mă voi lupta cu ei în continuare. Nu plec din PSD. Ei fac orice să nu candidez la congres. Dacă nu voi fi eu cel care va candida, vor fi alţii care vor prelua proiectul, iar acest proiect va fi câştigător”, a declarat Cătălin Ivan.