Fiul cel mic al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici s-a înecat în Lacul Baikal din Rusia

Fiul cel mic al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici s-a înecat în Lacul Baikal din RusiaFiul cel mic al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în urma protestelor care au avut loc la Kiev în 2014, s-a înecat în Lacul Baikal din Rusia, relatează BBC News Online.ImParlamentarul Nestor Şufrici a confirmat pentru BBC moartea fiului fostului lider, al cărui nume este tot Viktor. Anterior, presa din Rusia şi Ucraina anunţa că tânărul a murit după ce maşina în care se afla a căzut în Lacul Baikal din sudul Siberiei. Acesta ar fi participat la un eveniment sportiv, în momentul în care autovehiculul în care se afla a plonjat în apă.Alte cinci persoane care se aflau în vehicul au fost salvate, afirmă site-ul de ştiri Levvi Bereg, citând surse din cadrul cercului apropiat al acestuia. Site-ul rus RBK a citat oficiali locali care afirmă că incidentul a avut loc sâmbătă, după ce grupul a condus pe gheaţă pentru a face fotografii.Viktor Ianukovici Jr, în vârstă de 33 de ani, era cunoscut pentru pasiunea lui faţă de şofatul extrem.Decesul lui este ultimul dintre cele câteva din rândul persoanelor care aveau legături cu fostul preşedinte.Oleksandr Pekluşenko, fost guvernator regional, a fost găsit mort în Ucraina la începutul lunii, în ceea ce autorităţile au declarat că pare să fie o sinucidere. Alţi cinci oficiali au murit în circumstanţe misterioase în acest an.Incidentul de sâmbătă este, de asemenea, ultimul dintr-o serie de accidente rutiere mortale ce îl implică pe fostul preşedinte sau echipa sa. În iulie 2009, fiul lui Volodimir Sivkovici, adjunctul secretarului Consiliului naţional de apărare în timpul preşedinţiei lui Ianukovici, care a fost implicat în încercarea de dispersare a protestatarilor proeuropeni, a murit în momentul în care maşina sa a ieşit de pe carosabil, a lovit un stâlp şi a luat foc în centrul Kievului.Câteva luni mai târziu, fiul purtătorului de cuvânt al lui Ianukovici, Anna Herman, a murit într-un accident de maşină pe autostrada Kiev-Odesa.Interpol l-a plasat pe Ianukovici pe lista sa de persoane căutate în ianuarie. În prezent, el este acuzat de autorităţile ucrainene că a deturnat milioane de dolari din fonduri publice. Ianukovici a fost înlăturat de la putere în februarie 2014, după ce mii de persoane au ieşit să protesteze în stradă.