Băsescu, la ieșirea de la Parchetul General: Am povestit ce e necesar

BăsescFostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți, la ieșirea de la Parchetul General, că nu îi este frică de lege și a spus că a dat o declarație ”pentru clarificarea lucrurilor”. ”Am făcut o declarație completă pentru clarificarea lucrurilor. Tot ceea ce este necesar am povestit”, a precizat Băsescu. Întrebat dacă are emoții, fostul șef al statului a replicat: ”Mie nu-mi este frică de lege”. Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat marți, în jurul orei 14,30, la sediul Parchetului General, el fiind chemat în dosarul în care este cercetat penal pentru șantaj în legătură cu afirmațiile sale la adresa senatorului PSD Gabriela Firea.