Căpitanul avionului Germanwings prăbuşit marţi în sudul Franţei avea peste 6.000 de ore de zbor şi lucra în cadrul companiei din mai 2014, în timp ce copilotul s-a alăturat companiei în septembrie 2013, relatează Associated Press.Copilotul s-a alăturat companiei Germanwings în septembrie 2013, direct după formare, şi avea 630 de ore de zbor, a anunţat Lufthansa.Căpitanul fusese anterior angajat al Lufthansa şi Condor şi avea peste 6.000 de ore de zbor.Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Aeronava a căzut în zona Barcelonnette, situată în provincia Haute Provence. Resturile avionului sunt în Masivul Pic de l’Estrop, la altitudinea de peste 2.500 de metri, unde sporadic este zăpadă, unde sunt rafale puternice de vânt, ninsori şi ploi.