Oprescu a primit medalia Senatului Republicii Franceze, pentru contribuția la dezvoltarea relațiilor bilaterale

oprescuPrimarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a primit medalia Senatului Republicii Franceze, în semn de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea relațiilor franco-române, informează un comunicat remis joi de PMB.Distincția i-a fost înmânată edilului general la finalul unei întrevederi avute miercuri, la sediul Senatului francez, cu vicepreședintele Comisiei pentru afaceri externe, apărare și forțe armate a Senatului, Daniel Reiner, cu secretarul comisiei, Joel Guerriau, și alți membri ai acesteia.Cu prilejul acestei întrevederi, au fost discutate aspecte ale colaborării dintre cele două state, pe fondul creșterii amenințărilor la adresa securității cetățenilor.”Astăzi, orașele noastre se confruntă cu provocări dintre cele mai diverse, de la amenințări la adresa mediului înconjurător, la cele privind modul de viață sau, din păcate tot mai frecvent în ultimul timp, chiar la adresa siguranței cetățenilor noștri. Am convingerea că răspunsul pe care concetățenii noștri se așteaptă să-l oferim este mai simplu și mai eficient de găsit împreună. Relația privilegiată dintre Franța și România mă face astăzi să reafirm că alegând colaborarea avem mai multe șanse să răspundem provocărilor acestui început de mileniu”, a declarat Sorin Oprescu, potrivit PMB.Daniel Reiner și-a exprimat convingerea că puternicele legături istorice dintre cele două state, apartenența la Uniunea Europeană și NATO reprezintă premise pentru continuarea dialogului structurat dintre cele două state, în care „vocile capitalelor nu trebuie ignorate”.Exprimându-și recunoștința pentru prietenia arătată de Franța de-a lungul istoriei, primarul general a adresat mulțumirile sale înaltului oficial francez pentru „sprijinul constant acordat României în parcursul său european și euroatlantic”.Sorin Oprescu participă joi la Reuniunea Primarilor Orașelor Europene, al cărei scop este crearea unui dialog mai strâns între orașe, prin schimburi frecvente de studii și bune practici, dar și semnarea unei angajament al primarilor prezenți, în pregătirea Conferinței ONU privind schimbările climatice, care va avea loc la Paris, în perioada 30 noiembrie — 11 decembrie.Oprescu se află miercuri și joi în vizită oficială la Paris, la invitația omologului său, Anne Hidalgo.