Bulgaria și România au fost și în 2014 țările cu cea mai ieftină mână de lucru din UE

locuri-munca-ana-poenariuCosturile orare pentru mână de lucru în Uniunea Europeană au variat în 2014 între 3,8 euro în Bulgaria, 4,6 euro în România, și 40,3 euro în Danemarca, în timp ce media în UE a fost de 24,6 euro, iar în zona euro de 29,2 euro, arată datele publicate luni de Eurostat.Cu toate acestea, în rândul statelor care nu sunt membre ale zonei euro, România este lider atunci când este vorba despre creșterea costurilor orare cu mâna de lucru. Între 2013 și 2014, aceste costuri, exprimate în moneda locală, au crescut cu 6% în România. Comparativ, între 2013 și 2014, costurile orare pentru mână de lucru au crescut cu 1,4% în UE și cu 1,1% în zona euro.Pe sectoare de activitate, în Uniunea Europeană costurile orare cu mâna de lucru sunt cele mai mari în industrie, 25,5 euro în UE, urmate de servicii (24,3 euro) și construcții (22 de euro). În cazul României, costurile orare cu mâna de lucru sunt cele mai mari în servicii (5,1 euro), industrie (4,7 euro) și construcții (3,4 euro).În costul mâinii de lucru sunt cuprinse salariile, dar și alte cheltuieli, precum contribuțiile sociale. La nivelul Uniunii Europene, costurile cu aceste cheltuieli se ridică la 24,4 la sută iar în România la 22,9%.Potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică /INS/, costul orar al forței de muncă în România a înregistrat o rată de creștere de 7,87% în ultimul trimestru al anului 2014, în comparație cu aceeași perioadă din anul anterior și o rată de creștere de 2,59% față de trimestrul precedent.