E.ON extinde reţeaua pentru încărcarea autovehiculelor electrice pe coridorul european Iaşi – Târgu Mureş

E.ON Energie România a pus recent în funcțiune trei noi staţii de încărcare a maşinilor electrice pe DN1 Bucureși-Ploiești, unul dintre cele mai intens circulate drumuri naționale, numărul unităţilor instalate de companie ajungând astfel la 14. În cadrul proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF), E.ON Energie România va instala 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, iar alte 21 urmând să fie montate de către MOL România pe coridoarele de transport european din ţara noastră. “Știm cu toții cât de mare este traficul rutier pe A1, DN1 și în perimetrul celui mai important aeroport din țară, așa că deschiderea acestor stații în vederea deservirii posesorilor de automobile electrice a fost un pas firesc. Dorim să fim cât mai aproape de nevoile și dorințele clienților noștri, indiferent unde se află ei și să încurajăm dezvoltarea transportului durabil cu automobile prietenoase cu mediul. Prin proiectul NEXT-E vom continua extinderea reţelei naţionale pentru încărcarea autovehiculelor electrice pe coridoarele europene de transport: Iaşi – Tg. Mureş – Alba Iulia, Suceava – Bucureşti – Călăraşi  şi Timişoara – Bucureşti – Constanţa”, a declarat Cătălin-Valentin Iordache, director general al E.ON Energie România. Cele trei staţii de încărcare din zona capitalei au o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În fiecare locaţie sunt două locuri de parcare, fiind instalată câte o staţie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ). Toate staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare,  sistem ce asigură supravegherea non-stop şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă unele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.  Aproximativ 700 de încărcări ale maşinilor electrice au fost înregistrate la staţiile deja montate în ultimul an, cele mai multe accesări fiind în Iaşi (147), Suceava (93) şi Roman (93) Utilizatorii de vehicule electrice pot accesa şi rezerva staţiile direct pe site-ul eondrive.ro sau prin aplicaţia mobilă E.ON Drive, disponibilă atât pentru Android, cât şi  pentru iOS. De asemenea, acestea pot fi vizualizate pe platforma online Plugshare. Potrivit celor mai recente statistici ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe ansamblul primelor 9 luni din 2019 autoturismele “verzi“ (electrice și hibrid) au înregistrat o creștere semnificativă de volum (4.734 de unități vândute față de doar 2.927 în 2018), fapt ce face ca ponderea acestei categorii în ansamblul pieței să fie una să fie una semnificativ mai mare față de cea din anul trecut (3,7% în 2019 față de doar 2,6% în 2018). Un alt aspect important de semnalat este faptul ca în primele 9 luni ale acestui an au fost achiziționate cu cca. 30% mai multe autoturisme cu încărcare electrică decât în întreg anul trecut (1.267 unități în primele 9 luni din 2019 vs. 987 unități pe întreg anul 2018).  În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice. În cadrul acestuia, vor fi instalate, până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T). Ca o premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine. Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON Romania), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW. Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România. Foarte important, această reţea va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF. (E.M.)