Peste 100 de elevi de la 30 de licee vor participa la Simpozionul „High School Science Projects” organizat de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului

High School Science ProjectsFacultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi organizează sâmbătă, 4 aprilie 2015, începând cu ora 10.00, a patra ediţie a Simpozionului “High School Science Projects” (HSSP).Manifestarea reuneşte în acest an peste 100 de elevi şi 35 de cadre didactice de la 30 de unităţi de învăţământ din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.În funcţie de subiectele abordate, lucrările înscrise au fost grupate în cinci secţiuni:

► chimie
► chimie alimentară
► mediu şi protecţia mediului
► caleidoscop ştiinţific
► junior – secţiune dedicată, în premieră, elevilor de gimnaziu care fac primii paşi către tainele chimiei.

80% dintre lucrări vor fi prezentate oral de către elevii participanţi. În peste 40% dintre lucrări vor fi descrise rezultate experimentale proprii.Dacă la ediţiile anterioare participanţii s-au putut delecta cu prezentări de modă inedite, cu rochii şi accesorii confecţionate din materiale reciclabile (proiectele „Eco Chic”, „Eco Art”), la ediţia a patra participanţii vor avea prilejul să admire, în cadrul expoziţiei „Magia naturii”, realizările elevilor de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi.Expoziţia conţine lucrări originale, prin care elevii îşi propun să evidenţieze frumuseţea naturii ce ne înconjoară, folosind diverse tehnici de lucru: origami, quilling, broderie pe hârtie, împletitură din sfoară, sculptură în lemn, pictură pe sticlă.În finalul manifestării, înainte de festivitatea de premiere, vor avea loc o şedinţă foto şi o tombolă cu PREMII. Iniţiatorii acestui proiect care tinde să ia amploare, devenind la a patra ediţie cel mai important eveniment de profil dedicat mediului preuniversitar din zona Moldovei, intenţionează să grupeze cele mai valoroase lucrăriîntr-un volum sau o revistă a manifestării, care să apară regulat în fluxul publicaţiilor de specialitate.Prima ediţie a HSSP a avut loc în anul 2012, manifestarea fiind inclusă în cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea centenarului facultăţii FIPCM.