Un detașament de aproximativ 150 de militari din cadrul Batalionului 32 Infanterie „Mircea” al Brigăzii 18 Infanterie „Banat” și Divizia 2 Infanterie „Getica” participă, în luna aprilie, la exercițiul ‘SABER JUNCTION 15-3’, la JMRC (Joint Multinațional Readiness Center) Hohenfels, Germania.
Potrivit unui comunicat de presă al MApN, remis marți AGERPRES, exercițiul are ca scop antrenarea forțelor în comun în situații complexe, specifice mediului operațional modern, realizarea conectivității și a interoperabilității, precum și testarea și demonstrarea compatibilității procedurilor de operare și capabilităților militare ale țărilor NATO și partenere.
În cadrul „SABER JUNCTION 15” se instruiesc peste 4700 de militari din 17 țări membre NATO și partenere în vederea planificării și executării operațiilor ofensive, defensive și de stabilitate.