Ştiinţa Bacău a câştigat derby-ul Moldovei la volei feminin

Penicilina Iaşi nu a avut nicio şansă, sâmbătă după amiază, în faţa ocupantei locului secund în clasament, Ştiinţa Bacău, în etapa a IV- a Diviziei A 1 de volei feminin, chimistele piezând clar, cu scorul de 0-3 (14-25, 13-25, 19-25), o partidă care a durat puţin peste o oră şi în care oaspetele au practicat un joc echilibrat în toate compartimentele. Cea mai bună jucătoare de la gazde a fost şi de această dată Cvijovic (12 puncte), urmată de Graboveţkaia (8 p), în timp ce de la băcăuance, Felaş a punctat de 15 ori, iar Dancu de 11. În celellate partide din etapa a IV-a a Diviziei A 1, disputate la sfârşitul săptămânii, s-au înregistrat rezultatele: Dinamo Bucureşti – CSM Lugoj 3-2, CSM Bucureşti – CS Alba Blaj 3-1, Universitatea Cluj – Agroland Timişoara 0-3 şi CSM Târgovişte – Medicina Târgu Mureş 3-1. (E.M.)