Pentru patru copii orfani din comuna Ruginoasa, Sărbătorile de Paște din acest an vor fi un pic mai fericite, ca urmare a darurilor pe care aceștia leau primit în cadrul acțiunii caritabile ”Dăruiește, fii mai bun!”, inițiată de filiala ieșeană a Tineretului Național Liberal (TNL). Prin intermediul acestei acțiuni, tinerii liberali ieșeni șiau atins scopul și au reușit să ajute patru copii orfani din comuna Ruginoasa, aflați întro situație deosebit de dificilă. În urmă cu 11 ani, copiii șiau pierdut mama, ca urmare a unor complicații medicale, rămânând doar în grija tatălui, pe când cel mai mic dintre frați avea doar 40 de zile. Acum doi ani, soarta lea răpit unicul părinte rămas, chiar în noaptea de Înviere, și de atunci, acești copii curajoși se descurcă prin forțe proprii, sfidând imposibilul în fiecare zi, oferind un exemplu pozitiv celor ce nu știu să prețuiască viața cu adevărat. ”Unii spun că un partid nu trebuie să aibă în grila sa de activitate asemenea preocupări. Noi spunem că un partid trebuie să fie aproape de oameni. Suntem prezenți nu doar acolo unde ni se cere ori unde ne interesează ci și acolo unde este nevoie, ceea ce am dori de la toți oamenii”, a declarat Cătălin Moroșanu, copreședintele Organizației județene Iași a TNL. Tinerii liberali adresează public îndemnul de a fi aproape celor aflați în dificultate și de a le oferi sprijinul necesar în măsura posibilităților și a generozității fiecăruia, dacă nu mereu, măcar de Sărbători, știind că bucuria poate fi adusă în sufletelor tuturor cu un pic de efort și compasiune. (E.M.)