Comisia pentru bugete (BUDG) și cea pentru afaceri economice (ECON) ale Parlamentului European s-au pronunțat luni pentru crearea unui Fond European pentru Investiții Strategice (EFSI), element esențial în planul de investiții de 315 miliarde de euro pentru redresarea economiei europene, potrivit unui comunicat de presă al grupului europarlamentar PPE.
Această inițiativă ambițioasă, lansată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prevede că acest fond va fi creat în cadrul Băncii Europene pentru Investiții (BEI), având scopul de a oferi sprijin public proiectelor viabile.
Fondul va include o garanție de 16 miliarde de euro de la Uniunea Europeană și 5 miliarde de la BEI și va permite acesteia din urmă să emită obligațiuni în valoare de trei ori mai mare decât această sumă. Planul va completa și nu va înlocui alte programe ale Uniunii Europene și ale Băncii Europene pentru Investiții.
Grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE, cel mai mare din Parlamentul European, având 219 membri) a salutat votul din BUDG și ECON, apreciind că acesta asigură o poziție fermă a PE.
„Grupul PPE sprijină planul Juncker. Avem nevoie de investiții pentru facilitarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă. Planul Juncker este un instrument concret în această direcție și grupul PPE va face toate eforturile pentru a închide negocierile cât mai curând posibil”, a declarat vicepreședintele grupului PPE Marian-Jean Marinescu.
Potrivit acestuia, scopul PPE este obținerea unui acord până la sfârșitul lunii iunie, numai astfel putând exista noi investiții în a doua jumătate a anului 2015. ”Nivelurile scăzute de investiții reprezintă o problemă reală — trebuie să avansăm. Planul Juncker va debloca investițiile publice și private în economia reală în următorii trei ani”, a spus el.
La rândul său, eurodeputatul Udo Bullmann, negociator din partea grupului S&D, a apreciat că în ultimii ani social-democrații au pledat pentru ca Europa să se îndrepte dinspre austeritate spre investiții, iar planul de investiții al Comisiei Europene este un prim pas în direcția corectă.