Iașul, prezent la Târgul de Turism de la Veliko Târnovo

la veliko tarnovoMai mulți reprezentanţi ai Primăriei municipiului Iaşi au participat, recent, la Târgul de Turism de la Veliko Tarnovo, din Bulgaria. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, evenimentul, la care au participat peste 78 de firme, s-a desfăşurat în Sala de expoziţii “Raphael Mihailov” a Universităţii “Sf. Kiril şi Metodie”. Cu această ocazie, Iaşul a avut oportunitatea de a-şi promova cultura si patrimoniul şi de a-şi susţine candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană. Reprezentanţii Primăriei au oferit ghiduri turistice, albume, hărţi, pliante în engleză, cât şi suveniruri. Mai mult, reprezentanţii ieşeni s-au întâlnit cu viceprimarul oraşului gazdă, pentru a pune bazele unui proiect de întărire a relaţiilor Veliko Tarnovo – Iaşi. La “Turism Cultural 2015”, printre expozanţi s-au numărat şi municipalităţi, organizaţii turistice, instituţii de cultură, birouri de turism, ambasade din Africa de Sud, Croaţia, Indonezia, Vietnam, India, China, Turcia, Rusia, Maroc, Coreea, Macedonia şi Bulgaria. “Turism Cultural 2015” a fost organizat de municipalitatea Veliko Tarnovo în cooperare cu Ministerul Turismului din Bulgaria. Cele două oraşe, Iaşul şi Veliko Tarnovo, sunt înfrăţite din 2006. De subliniat că este al şaselea an consecutiv când Primăria Iaşi a fost reprezentată de Centrul de Informare Turistică, în cadrul acestui eveniment. (E.M.)