Copreședintele PNL Alina Gorghiu a discutat cu senatorul american John McCain despre situația internațională și nevoia ca România să fie un factor de stabilitate în regiune, dar și pe teme interne legate de reforma clasei politice și lupta anticorupție. „Am discutat cu senatorul John McCain — aflat la al cincilea mandat în Congresul SUA și una dintre cele mai importante voci din politica americană pe chestiuni militare și de securitate internațională — despre nevoia ca România să fie un factor de stabilitate în regiune, în contextul crizei ruso-ucrainene, despre parteneriatul țării noastre cu NATO și despre parteneriatul strategic cu Statele Unite”, a scris Gorghiu, marți, pe Facebook. Totodată, liderul liberal menționează că în discuția cu oficialul SUA a abordat și subiecte de interes intern, precum reforma clasei politice din România, lupta anticorupție și finanțarea campaniilor electorale. „Pot să afirm cu încredere că România are prieteni în Statele Unite ale Americii”, a adăugat Alina Gorghiu. Copreședintele PNL se află în vizită în Statele Unite ale Americii.