Poliția a arestat un pilot căruia i s-au găsit cuțite în bagajul de mână într-un moment în care se pregătea să se îmbarce într-un avion care efectua o cursă de la Londra la Hong Kong, relatează luni DPA. Pilotul, a cărui identitate nu a fost precizată, a fost arestat cu circa o oră înainte de a pilota, sâmbătă seara, un avion Boeing 777 al Cathay Pacific cu 250 de pasageri la bord, a informat poliția. Zborul CX254 a plecat duminică după-amiază cu 16 ore întârziere, aterizând în Hong Kong luni dimineață, a precizat Cathay Pacific. Poliția a precizat că pilotul, despre care susține că are 61 de ani, a fost reținut ‘sub suspiciunea de posesie a unei arme ofensive într-un loc public’. El a fost eliberat pe cauțiune, fiind obligat să se prezinte la o secție de poliție luna viitoare, în timp ce investigația poliției este în curs.