La Chişinău a fost lansată Cartea Neagră de Mediu 2014. ONG-urile Mişcarea Ecologistă din Moldova, „Viitorul Verde” şi „Ecosfera” au inclus în această carte cele mai grave probleme de mediu ale anului trecut. Documentul urmează a fi depus la Primăria municipiului Chişinău şi la Ministerul Mediului, informează MOLDPRES. Vlad Garaba, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova, a menţionat astăzi la o conferinţă de presă că cea mare problemă constă în faptul că deşeurile menajere solide din oraşul Chişinău sînt depozitate ilegal în groapa de gunoi de pe strada Uzinelor a capitalei. „Timp de patru ani, din ianuarie 2010 pînă în decembrie 2014, pe teritoriul neamenajat al fostei mine Purcel au fost depozitate circa 1,6 mln de tone de deşeuri solide”, a precizat Garaba.”În anul 2014, am pierdut 20 de hectare de parcuri, iar aceasta este o dovadă a politicii greşite privind spaţiile verzi. Primăria Chişinău alocă tot mai puţini bani pentru spaţii verzi”, a opinat sursa citată. Potrivit responsabilului, cele trei ONG-uri vor elabora un studiu privind impactul social şi de mediu al gunoiştii de la Ţînţăreni, care se află în gestiunea Primăriei de Chişinău. „Concentraţia de metale grele în gunoiştea de la Ţînţăreni depăşeşte de mii de ori limita admisibilă. Experţi în domeniu propun filtrarea lichidului, care se scurge de la această gunoişte, transportarea fără zgomote a deşeurilor, construcţia unui drum de ocolire a gunoiştii, care să nu intre în sat”, a menţionat Vlad Garaba, citat de MOLDPRES.