Breaking News

Ritm susținut de lucru pe șantierul deschis pe strada Lăpușneanu

ritm sustinut pe lapusneanuLucrările de reabilitare a străzii Lăpușneanu, incluse în cadrul unui proiect mai amplu, care vizează modernizarea zonei centrale a orașului, au continuat în această săptămână cu un nou segment, situat în dreptul Muzeului Unirii. Pe acest tronson, muncitorii au avansat cu săpăturile, pentru realizarea fundaţiei străzii pe sectorul cuprins între terasa ”Corso” şi Cinema ”Republica”. ”Intervenţia constructorilor şi a utilajelor a impus restricţionarea accesului pietonilor pe zona în care se realizează săpăturile. Interdicţia este temporară, fiind păstrată în perioada când se lucrează pe toată lăţimea străzii cu excavatoare. Imediat după finalizarea acestui tip de lucrări va fi delimitată o alee, pentru a se permite traversarea sectorului aflat în lucru. Evoluţia şantierului de pe strada Lăpuşneanu a înregistrat, în această perioadă, turnarea plăcilor de beton pe mijlocul arterei în dreptul bisericii Banu şi compactarea stratului de balast de pe margini”, au precizat oficialii Primăriei. În paralel cu lucrările care au loc în dreptul Muzeului Unirii, se continuă pavarea cu dale de granit a străzii, pe porţiunea dintre corpul Universităţii şi Palatul Telefoanelor. De câteva zile, utilajele au intrat şi pe esplanada dintre Piaţa Unirii şi Bulevardul Independenţei. ”Pe această zonă sunt configurate şi delimitate zonele de spaţiu verde şi se pregăteşte stratul suport pentru fundaţia pe care va fi montat pavimentul. De asemenea, se realizează săpăturile pentru construcţia pereţilor fântânilor arteziene în cascadă proiectate pe mijlocul esplanadei pietonale”, au menționat reprezentanții municipalității. Lucrările din cadrul proiectului “Regenerare urbană Zona Lăpușneanu – Piața Unirii”, în valoare de 13,6 milioane de lei, au debutat în luna august 2014, ele urmând să fie finalizate, potrivit contractului, în luna septembrie 2015. Pe lângă restaurarea străzii Lăușneanu, proiectul prevede reabilitarea și modernizarea și a celorlalte străzi și alei adiacente, dar și a parcului ”Mitocul Maicii Domnului”, a Pieței Unirii, precum și a pasajului subteran din zonă. Lucrările de pe strada Lăpuşneanu presupun decaparea asfaltului actual, instalarea reţelei pentru ape pluviale şi instalarea tubulaturii pentru reţelele electrice şi de telecomunicaţii. În final, strada Lăpuşeanu va deveni un pietonal complet fără trotuare, pavat cu plăci de granit. Proiectul “Regenerare urbană Zona Lăpușneanu – Piața Unirii”, cuprins în portofoliul de proiecte al Planului Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Creştere Iaşi, este finanțat prin Programul  Operațional Regional (POR) 2007 – 2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării  durabile a orașelor – poli urbani de creștere. (Edmond Macri)