Președintele în exercițiu al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a fost reales cu 97,7% din voturi la conducerea acestei republici din Asia Centrală, pentru a cincea oară consecutiv, în cadrul scrutinului anticipat desfășurat duminică, a anunțat luni Comisia electorală centrală locală, potrivit AFP. Un sondaj efectuat la ieșirea din secțiile de votare și ale cărui rezultate au fost anunțate duminică seara indica deja că Nazarbaev a câștigat scrutinul cu 97,5%. Comisia Electorală a precizat totodată că participarea la alegerile de duminică a atins o cifră record de 95,22%, menționând că ceilalți doi candidați au obținut împreună doar 3% din voturi. Nursultan Nazarbaev a convocat la sfârșitul lunii februarie alegeri prezidențiale anticipate pe fondul gravelor dificultăți economice cu care se confruntă fosta republică sovietică — un aliat al Moscovei în cadrul unei zone de liber schimb—, ca urmare a crizei economice din Rusia și a scăderii prețului petrolului. Ales președinte pentru prima dată în 1991, când a fost singurul candidat, Nursultan Nazarbaev (74 ani) a fost reales de atunci de trei ori — în 1999, 2005 și 2011, de fiecare dată cu scoruri spectaculoase de peste 80% din voturi, fără a atinge însă cifra record înregistrată la alegerile de duminică. Observatorii internaționali nu au recunoscut alegerile precedente, apreciind că modul lor de desfășurare nu a fost unul liber și corect.