Credința populară potrivit căreia petele albe de pe unghii sunt cauzate de deficitul de calciu și că problema poate fi rezolvată prin creșterea aportului de minerale este greșită, dă asigurări medicul german Ulrike Junius-Walker, subliniind că unghia este formată din calciu numai într-un procent de 0,2 la sută, scrie agenția DPA.
Medicul de la Institutul de Medicină Generală de la Medizinische Hochschule Hannover a precizat că unghia în întregul ei este alcătuită din 100 până la 150 de straturi subțiri. Se crede că traumatismele minore cum sunt o lovitură sau leziuni ușoare pot cauza modificări de culoare, ca urmare a formării unor pungi mici de aer în structura unghiei, scrie DPA.
Exista cazuri în care lipsa calciului este un factor dar acestea sunt foarte rare. Într-un studiu de caz din 2004 a fost descoperit un pacient cu deficit sever de calciu care prezenta benzi orizontale albe pe unghii. Prin administrarea de calciu, benzile albe de pe unghii au dispărut.
Cu toate acestea, în cazul în care o persoană nu este grav subnutrită și are pe unghii mai degrabă pete decât benzi albe, aceste pete nu au nimic de-a face cu deficitul de calciu, a subliniat Junius-Walker, citat de DPA.