Breaking News

Ministrul delegat Tîlvăr s-a întâlnit în Israel cu personalități ale scenei politice israeliene

Angel TîlvărMinistrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a efectuat, în perioada 30 aprilie – 3 mai, o vizită de lucru în Statul Israel, informează Ministerul Afacerilor Externe. Delegația a fost invitată la Așezământul Românesc din Ierusalim, locul de reprezentare a Patriarhiei Române în Țara Sfântă, loc unde au ajuns peste 5.0000 de români în pelerinaj în cursul anului 2014. Demnitarul român a fost primit de părintele Teofil Anăstăsoaie, cel care asigură reprezentarea României la locurile sfinte, se arată într-un comunicat al MAE transmis duminică AGERPRES. „Ministrul delegat a avut, de asemenea, o întrevedere cu ambasadorul Colette Avital, evreică originară din România, președinte al Camerei de Comerț Israel — România, unul dintre românii care ocupă poziții importante pe scena politică israeliană. În cadrul întrevederii, au fost abordate probleme bilaterale care țin de experiența parlamentară și politică a doamnei ambasador Avital, inclusiv aspecte legate de diaspora”, precizează MAE. În cea de-a treia zi a vizitei, demnitarul român s-a întâlnit cu membri ai organizației AMIR, cu președintele organizației AMIR, Michael Harish, o personalitate a politicii israeliene, fost ministru în guvernul israelian și membru al Knesetului în mai multe legislaturi. Ambele întâlniri au scos în evidență imaginea pozitivă de care se bucură evreii români în societatea israeliană. În ceea ce privește întrevederea cu AMIR, s-a decis inițierea colaborării pentru sprijinirea proiectului de înființare a unui muzeu la Rosh Pina, una din primele localități populate cu evrei originari din România. Totodată, s-a subliniat importanta pe care trebuie acordată studiului și folosirii limbii române pentru promovarea valorilor române. „Cu toți trebuie să contribuim la păstrarea și promovarea identității române”, a precizat ministrul delegat, conform sursei citate.