Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, anunță că se autosuspendă din toate funcțiile deținute în PSD

Vicepreședintele PSD Gheorghe Nichita, președinte al organizației județene PSD Iași anunță că, începând de joi, se autosuspendă din toate funcțiile deținute în partid, atât la nivel național, cât și la nivel local, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al PSD Iași, remis AGERPRES.

„Astăzi am avut o discuție cu președintele PSD Victor Ponta, prin care i-am adus la cunoștință faptul că mă suspend din toate funcțiile pe care le dețin în partid — cea de vicepreședinte la nivel național și cea de președinte al organizației județene a PSD Iași. Potrivit statutului partidului, până la clarificarea situației mele juridice, atribuțiile președintelui organizației județene a PSD Iași vor fi preluate de către Victorel Lupu, primvicepreședinte al organizației județene PSD Iași. Rămân în continuare membru al partidului și fidel principiilor social-democrate”, a declarat, joi, Gheorghe Nichita, citat de comunicatul menționat.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, referitor la cazul primarului Gheorghe Nichita, că se bucură că acesta e în libertate, dar a reamintit că, potrivit rezoluției adoptate de Consiliul Național al PSD, orice persoană acuzată de fapte de corupție „are o anumită responsabilitate”.

„Nu cunosc niciun fel de detalii din caz și nu vreau să le comentez. Mă bucur doar că este în libertate și, așa cum am adoptat rezoluția la Consiliul Național, pentru fapte de corupție, orice persoană care deține funcții de conducere are o anumită responsabilitate. (…) Nu pot să mă pronunț eu, cu siguranță se pronunță justiția dacă e vorba de fapte de corupție. Dacă e vorba de alte fapte, există alte tipuri de responsabilități”, a spus Ponta într-o conferință de presă în Qatar.

Premierul a adăugat că nu a apucat să vorbească până la acel moment cu primarul Iașiului.

Tribunalul București a respins vineri propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului din Iași, Gheorghe Nichita, acesta urmând să fie cercetat sub control judiciar.

Nichita este cercetat pentru că, abuzând de funcția deținută, ar fi instigat mai mulți polițiști să efectueze supravegheri operative și investigative în cazul unor persoane.