Partidul Conservator al lui David Cameron a obținut cel puțin 326 de locuri în urma alegerilor legislative pentru Camera Comunelor, ceea ce îi asigură majoritatea absolută, după anunțarea, vineri, a rezultatelor în 643 din 650 de circumscripții electorale, relatează AFP și DPA.
Liderul conservator va putea deci să obțină, fără a recurge la o coaliție, un al doilea mandat în cadrul căruia intenționează să-și continue politica de austeritate pentru restabilirea echilibrului finanțelor publice ale țării și să organizeze un referendum privind menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.
David Cameron a fost primit oficial vineri de către Regina Elisabeta a II-a, care ar urma să îl nominalizeze prim-ministru, încredințându-i mandatul de formare a guvernului.