Purtătorul de cuvânt al PSD Gabriela Podașcă a declarat vineri, că Guvernul a respectat relația instituțională cu președintele Klaus Iohannis și și-a exprimat speranța că „iritarea” șefului statului ”nu este rezultatul lobby-ului celor care nu mai pot fura bani din Sănătate”.
Aceasta a mai spus că PSD a participat la toate consultările convocate de președinte iar „Guvernul a respectat relația instituțională cu acesta, la fel și Parlamentul”.
Purtătorul de cuvânt al PSD a subliniat că social democrații sunt preocupați „ca linia corectă de până acum să fie menținută”.
„Sunt foarte multe lucruri importante de făcut pentru România și nu ne preocupă disputele”, a spus Podașcă.
Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Guvernul a pregătit prost implementarea cardului de sănătate.
‘Este o problemă reală. Guvernul a pregătit prost implementarea cardului de sănătate. Am văzut mii de oameni care stau la cozi, dar care nu pot beneficia de serviciile de sănătate la care sunt îndreptățiți. Este un scandal public’, a afirmat Iohannis, la Aeroportul ‘Henri Coandă’ după întoarcerea din Polonia.
Întrebat dacă va vorbi cu premierul despre acest subiect, șeful statului a răspuns: ‘Evident că voi vorbi pe această temă’.