AEP: 18.260.276 de cetățeni cu drept de vot erau înscriși, pe 5 mai, în Registrul electoral

alegeri-vot-votare.73yndxwhpkUn număr de 18.260.276 de cetățeni cu drept de vot erau înscriși, pe 5 mai, în Registrul electoral, potrivit unui comunicat al Autorității Electorale Permanente (AEP), remis luni .Dintre aceștia, 8.803.868 sunt bărbați, iar 9.456.408 femei. În altă ordine de idei, din totalul celor cu drept de vot, 10.516.941 de cetățeni sunt din mediul urban, iar 7.743.335 din cel rural. Față de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, numărul total de alegători a scăzut cu 5.285 de cetățeni cu drept de vot. Astfel, pe 2 aprilie 2015, erau înregistrați 18.265.561 de cetățeni cu drept de vot. Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia. Potrivit legislației în domeniu, înregistrarea și actualizarea datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul electoral se realizează permanent de către persoane autorizate de primari, prin dispoziție, cu sprijinul filialelor și birourilor AEP.