BOOKFEST 2015: Titluri noi, cărţi la reducere şi întâlniri cu autori consacraţi, începând de miercuri

bookfestPeste un milion de volume, dintre care 4.000 de titluri noi, evenimente diverse, cărţi aflate la reducere şi întâlniri cu autori consacraţi sunt câteva dintre ofertele celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura de miercuri până duminică, în Bucureşti.A zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la complexul Romexpo din Bucureşti, iar cele aproximativ 200 de edituri participante se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de volume, dintre care 4.000 de titluri noi. Vizitatorii vor putea lua parte la peste 300 de evenimente, care variază de la lansări, dezbateri şi colocvii până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive.La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, editurile Polirom şi Cartea Româneasca vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20-50%). La standul celor două edituri, vizitatorii târgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (fiction şi nonfiction, aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a târgului), pachete promoţionale, dar şi 150 de titluri-surpriză cu reducere de 50%.Publicul cititor îi va putea întâlni la standul celor două edituri pe Gabriela Adameşteanu, Gabriel Andreescu, Simona Antonescu, Iordan Gheorghe Bărbulescu, Ionelia Cristea, Ana Dragu, Vasile Ernu, Bogdan Ghiu, Radu Ioanid, Aurora Liiceanu, Linda Maria Baros, Bebe Mihăescu, Dmitri Miticov, Doina Ruşti, Adriana Săftoiu, Octavian Soviany, Moni Stănila, Cristian Teodorescu, Radu Ţuculescu, Ion Vianu, Anca Vieru, Daniela Zeca-Buzura.De asemenea, începând de miercuri şi până duminică, editura Humanitas aşteaptă publicul cititor cu peste 1.000 de titluri, dintre care cărţile-eveniment ale ultimelor luni, ediţii de lux ale celor mai importante volume ale editurii din ultimii 25 de ani, peste 60 de titluri în primă ediţie, 29 de lansări de carte şi sesiuni de autografe – prilej de întâlnire cu Lucian Boia, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Andrei Cornea, Dan Alexe, Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Anamaria Smigelschi, Radu Vancu, Anca Manolescu, T.O. Bobe, Monica Broşteanu, Francisca Băltăceanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Sega, Angelo Mitchievici, Rodica Zafiu, Radu Oltean, Ioan Stanomir.Totodată, Humanitas Fiction propune la Bookfest 2015 traduceri din mari scriitori ai lumii, moderni şi contemporani: Ezra Pound, Thomas Mann, Yasunari Kawabata, Karen Blixen, Knut Hamsun, Michel Houellebecq, J.M. Coetzee, Patrick Modiano, Isabel Allende, Javier Cercas, Rui Zink, Su Tong, Anthony Marra, Hilary Mantel.La Bookfest 2015, toate cărţile Humanitas vor avea 10% reducere, iar ediţiile de colecţie se vor bucura de preţuri speciale, valabile numai în cele cinci zile ale salonului.Editura All va lansa, la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, campania socială şi culturală „Cartea în aşteptare”, un proiect care încurajează lectura şi cultivarea interesului pentru cărţi în rândul tinerilor.De asemenea, editura All va prezenta cartea-eveniment „Petru cel Mare. Viaţa şi lumea lui”, de Robert K. Massie, precum şi volume ale unor autori premiaţi, precum Robert K. Massie, Jim Crace, Enrique Vila-Matas, Alina Bronsky, Gonçalo M. Tavares, Magda Szabó. Totodată, publicul va putea alege din cele 30 de titluri noi în colecţiile deja consacrate şi va putea participa la prezentări de carte cu Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Bujor Nedelcovici şi invitaţii lor speciali.Pe de altă parte, editura Vellant aşteaptă publicul la Bookfest cu reduceri între 15% şi 40%, titluri noi şi recomandări de cărţi pentru vacanţă. Cele mai noi apariţii ale editurii includ anticipata colecţie de povestiri a renumitul psihiatru Irvin D. Yalom „Efemeride şi alte poveşti de psihoterapie”, „Arta de a călători”, de Alain de Botton, o perspectivă diferită asupra unei vacanţe împlinite, „A opta povestire fără titlu”, cu texte de Silvia Marinescu şi ilustraţii de Loreta Isac, şi celebrul volum al lui Ben Horowitz „Ce e dificil la lucrurile dificile”.Printre noutăţile editoriale pe care editura Litera le-a pregătit se numără „Sticletele”, de Donna Tartt, carte câştigătoare a premiului Pulitzer 2014, „Capitalul în secolul XXI”, de Thomas Piketty, considerată de Paul Krugman, laureatul premiului Nobel pentru economie, cea mai importantă carte a deceniului, „Lean In”, de Sheryl Sandberg, al doilea om din conducerea Facebook, şi multe alte titluri de călătorie, dezvoltare personală, fotografie şi sport.Pentru copii, Litera Mică a pregătit „Cele mai frumoase poveşti în versuri” şi „Cele mai frumoase poezii pentru copii”, ilustrate de Tony Wolf, precum şi o lansare cu cântec alături de Gaşca Zurli: CD-ul „Atenţiune, accelerăm!”. Oferta pentru cei mici este completată de foarte multe cărţi Disney, cu cele mai iubite personaje de ieri şi de azi.Vizitatorii standului Litera se vor bucura de reduceri de preţ de până la 70%, vouchere cu sume între 15 şi 21 de lei, tombolă cu premii garantate, lansări în prezenţa unor mari personalităţi şi acţiuni dedicate copiilor. În plus, vizitatorii se pot implica în campania „Noaptea Cărţilor Deschise”, desfăşurată anual de Litera cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii, prin achiziţionarea de volume din colecţia „Clasici Moderni” cu numai 5 lei.În schimb, editurile Corint, Leda şi Corint Junior aşteaptă publicul cu bestselleruri „care îţi taie respiraţia”, din colecţiile „Corint Istorie”, „Fantasy Leda”, „100% Iubire”, „Clasici ai Literaturii Universale”, precum şi cărţi practice. Toate acestea pot fi achiziţionate cu o reducere de minimum 25% sau la preţuri speciale de la 3 la 25 lei. În plus, cei care vor vizita standul editurii vor putea participa la o serie de evenimente: lansări, concursuri, momente pentru copii.Şi Institutul Cultural Roman va fi prezent la Salonul Internaţional de Carte Bookfest cu un stand, o serie de lansări şi o dezbatere sub egida revistei Lettre Internationale. Volumele apărute la Editura ICR vor fi disponibile cu o reducere de 30%.Grupul Editorial Trei a pregătit pentru ediţia din acest an a Bookfest lansări de carte şi noutăţi editoriale, printre acestea numărându-se „Gravitaţie”, de Svetlana Cârstean, „Vina”, de Camelia Cavadia, „Fata din tren”, de Paula Hawkins, „Oona & Salinger”, de Frédéric Beigbeder, „Exerciţiul miraculos”, de Daniel Glattauer, „Avertisment”, de Renee Knight, şi „Irene”, de Pierre Lemaitre. Cărţile editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 50 %. De asemenea, peste 100 de titluri vor avea preţ promoţional de 10 lei.Şi editura Univers a pregătit o serie de volume care vor fi lansate la această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Printre acestea se numără „O mie de păduri într-o ghindă. Mari scriitori de limbă spaniolă aleg paginile preferate din opera lor”, de Valerie Miles, „Viaţa, jocul şi moartea lui Lul Mazrek”, de Ismail Kadare, „Cele 20000 de femei din viaţa unui bărbat”, de Gabriel Osmonde, şi „Ẹlẹgbara”, de Alberto Mussa.De asemenea, editura Rao a pregătit pentru această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest unele dintre cele mai frumoase albume de artă, unele dintre cele mai râvnite romane ale momentului, volume scrise de importanţi autori clasici şi contemporani, precum şi cărţi pentru adulţi, adolescenţi şi copii. Printre volumele care vor fi lansate la Bookfest se numără „Jihadul Islamic de la «înfrângerea terorii» şi «războiul sfânt» la «speranţa libertăţii»”, „Lumea de azi 2015. Enciclopedie politică şi militară”, „Reconstrucţie postconflict”, „Secolul meu scurt”, „Jurnalul banalităţii”.Totodată, după succesul volumului de debut „Pas cu pas”, vândut în doar câteva luni în peste 130.000 de exemplare, preşedintele României, Klaus Iohannis, îşi va lansa la Bookfest „Primul pas”, la editura Curtea Veche Publishing. Astfel, pe 23 mai, de la ora 15.00, publicul Bookfest va avea ocazia să afle de la preşedintele României cum a trăit principalele momente ale campaniei prezidenţiale de anul trecut şi primele zile ale mandatului. Preşedintele Iohannis le dedică această carte „celor peste 6 milioane de români care au crezut în acest mod nou de a face politică”.Ţara invitată de onoare la ediţia din acest an a târgului este Republica Cehă. Participarea Cehiei la Bookfest se va desfăşura sub motto-ul „Cehia – Republica Literaturii” şi va prilejui publicului român întâlnirea cu şase scriitori celebri. Standul Republicii Cehe va fi amplasat în Pavilionul C4, iar acolo cei interesaţi vor putea găsi o bogată ofertă de cărţi în limba cehă, precum şi ediţii în limba română ale unor volume cehe cunoscute.Accesul la Bookfest şi la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.Programul de vizitare va fi următorul: miercuri, 20 mai – între orele 10.00 – 20.00; joi, 21 mai – 10.00 – 20.00; vineri, 22 mai – 10.00 – 21.00; sâmbătă, 23 mai – 10.00 – 21.00; duminică, 24 mai – 10.00 – 20.00.Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.Ajuns la cea de-a X-a ediţie, Bookfest este unul dintre cele mai importante saloane de carte din România. La ediţia precedentă, circa 100.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive). Invitat de onoare a fost atunci Polonia.Mai multe informaţii despre ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se găsesc pe www.bookfest.ro şi www.czech-it.ro.