Consumul a mai mult de 400 de miligrame de cafeină pe zi, adică peste patru cești de espresso sau un amestec de cafea, băuturi gazoase și energizante, poate fi nociv pentru sănătate, îndeosebi pentru femeile însărcinate și tinerii sub 18 ani, a anunțat miercuri Agenția europeană pentru Securitatea Alimentelor (EFSA), preluată de AFP. EFSA a recomandat prin urmare, prima dată în Uniunea Europeană, să se stabilească doze zilnice dincolo de care consumul de cafeină, din indiferent ce sursă alimentară, să fie considerat cu risc, mai ales în privința tulburărilor cardiovasculare. Pentru adulți, doza zilnică fără risc este de 400 de miligrame, o ceașcă de espresso având între 70 și 100 de miligrame, a declarat AFP un purtător de cuvânt al EFSA. Această doză este coborâtă de EFSA la 200 de miligrame în cazul femeilor însărcinate, pentru a evita efectele asupra fătului, și la 3 miligrame pe kilogram de greutate corporală la copii și adolescenți. Aceștia din urmă trebuie să fie atenți la consumul de băuturi energizante și de băuturi acidulate de tip coca, a adăugat el. ‘Riscul pentru sănătate nu este imens, dar el există. Mesajul principal pentru consumatori este că trebuie să ia în considerare diferitele surse de cafeină, în afară de cafea’, a mai spus purtătorul de cuvânt. EFSA a afirmat într-un comunicat că este prima oară când au fost evaluate la nivelul UE riscurile legate de cafeina provenită din toate alimentele. Agenția a analizat datele existente la cererea Comisiei Europene, ‘pentru că un număr de state membre s-au arătat îngrijorate de efectele nocive asupra sănătății a consumului de cafeină — îndeosebi în privința bolilor cardiovasculare, a problemelor legate de sistemul nervos central (somn întrerupt și anxietate, de exemplu) și de posibilele riscuri pentru sănătatea fătului la femeile însărcinate’. În șapte dintre cele 13 țări studiate de EFSA, o parte a populației adulte consumă mai mult decât doza recomandată de 400 de miligrame pe zi. Danemarca se află în frunte, 33% dintre danezi făcând abuz de cafeină, urmată de Olanda (17,6%), Germania (14,6%), Finlanda (13,4%), Belgia (10,4%), Suedia (9%) și Franța (5,8%).