Carpathian Gold a obţinut din partea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) licenţă de exploatare a aurului de la Rovina, la 20 de kilometri de Roşia Montană, pe o perioadă de 20 de ani, prin intermediul subsidiarei Samax România, a anunţat compania canadiană.Acordarea licenţei reprezintă primul şi cel mai important pas în procesul de licenţiere. Potrivit legislaţiei din România, licenţa va intra în vigoare după evaluarea finală de către mai multe departamente guvernamentale şi după publicarea în Monitorul Oficial.Este pentru prima oară când România acordă o licenţă pentru exploatarea metalelor fără implicarea unei companii de stat, se arată într-un comunicat al Carpathian Gold.Compania urmează să actualizeze o evaluare economică preliminară din 2010, urmând să revizuiască costurile proiectului.Carpathian Gold este o companie de explorare şi producţie ale cărei principale activităţi sunt producţia de aur de la exploatarea Riacho dos Machados Gold din Brazilia, la care este singurul proprietar.În plus, compania se concentrează pe planurile de explorare şi dezvoltare de la proiectul Rovina Valley Au-Cu din România, unde este singurul proprietar.În 2013, subsidiara din România a Carpathian Gold, Samax România, înregistrată la Baia Mare, a obţinut venituri de 9,2 milioane de lei şi un profit de 3,5 milioane de lei, având în număr de 43 de angajaţi, potrivit celor mai recente date disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor.Zăcământul de la Rovina conţine cantităţi importante de aur şi cupru, respectiv 120 de tone de aur şi 100.000 de tone de cupru, declara în 2013 prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu.Concesiunea de la Rovina este situată în Munţii Apuseni, la circa 20 de kilometri de Roşia Montană.Concesiunile învecinate sunt deţinute de companii canadiene sau de statul român. Astfel, proiectul minier de la Roşia Montană este dezvoltat de către Roşia Montană Gold Corporation, controlată de grupul Gabriel Resources. În aceeaşi zonă, compania canadiană Eldorado Gold deţine concesiunea minieră de la Certeju de Sus. Situat în vecinătate este şi depozitul de cupru de la Roşia Poieni, cel mai mare din România, administrat de societatea de stat Cuprumin. Cu resurse estimate la 900.000 tone, la Roşia Poieni sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.Totodată, compania canadiană Eldorado Gold Corporation a anunţat la rândul ei, marţi, finalizarea cu rezultate pozitive a studiului de fezabilitate realizat de subsidiara Deva Gold, care deţine 80,5% din proiectul Certej din Munţii Apuseni, situat la aproximativ 12 kilometri nord-est de oraşul Deva. Potrivit studiului, Eldorado Gold estimează că va extrage aur şi argint în valoare de peste 3,1 miliarde de dolari, pe durata de 17 ani a proiectului de la Certej.