Guvern: InvestRomania va lansa „The Foreign Investor’s Guide 2016”

Ghidul dedicat investitorilor străini – „The Foreign Investor’s Guide 2016” – a fost prezentat în ședința de Guvern de miercuri și urmează să fie lansat public de InvestRomania, echipa din cadrul Ministerului Economiei care l-a realizat.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, „ghidul este conceput cu scopul de a cuprinde, într-un singur loc, toate informațiile necesare în acest sens, adresându-se atât investitorilor existenți, cât și celor potențiali, care pot transforma avantajele competitive ale României în pârghii de creștere”.

„Ghidul Investitorului Străin, componentă importantă a strategiei Guvernului de promovare a României ca destinație pentru investiții străine, dar și de debirocratizare și transparentizare a relației cu mediul de afaceri, este accesibil pe www.investromania.gov.ro oricărei persoane străine interesate să pornească o afacere în România”, precizează comunicatul.

Manuel Costescu, secretar de stat în cadrul MECRMA, a afirmat că „documentul îi va ajuta pe investitorii străini să descopere avantajele competitive ale României și să le transforme în pârghii de creștere”.

„Știm că povestea fiecărui investitor este diferită, iar noi ne angajăm să contribuim cu tot ce ne stă în putință astfel încât să participăm la creionarea unor noi povești de succes”, a spus Costescu, citat în comunicat.

Ghidul investitorului străin este redactat integral în limba engleză, fiind structurat pe șapte capitole: „Investment Climate” (Climatul Investițional), „Economy” (Economie), „Business Ecosystem” (Ecosistemul de Business), „Financing Availability” (Modalități de Finanțare), „Employment and Labor Law” (Legislația muncii), „Fiscal Policy” (Fiscalitate) și „Living in Romania” (Traiul în România), menționează comunicatul de presă.

Echipa InvestRomania din cadrul Ministerului Economiei are în lucru și va finaliza, în lunile următoare, „o platformă integrată, la nivelul căreia să existe oportunitatea de a conecta investitorii străini cu furnizorii locali”, precizează sursa citată. „În acest fel se va oferi sprijin companiilor locale din industrii-cheie (auto, IT&C, bio-economie, aeronautică, agricultură, industrii creative etc.) care urmăresc să se integreze în lanțul de valoare al companiilor străine”, se mai arată în comunicat.