Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) se desfășoară anul acesta între 12 și 21 iunie și cuprinde 427 de evenimente, susținute de 2.500 de artiști, în 67 de spații de joc, a declarat miercuri președintele FITS, Constantin Chiriac, într-o conferință de presă la București. Festivalul se desfășoară anul acesta sub înaltul patronaj al președintelui României. „Sper ca această conferire a înaltului patronaj să constituie un simbol puternic al prețuirii pe care România să o acorde creației, teatrului și culturii, în general. (…) Sunt convins că ediția din acest an va marca un nou reper al excelenței în domeniul marilor festivaluri internaționale. Vă rog să demonstrați încă o dată modul în care un oraș poate trăi, investi și promova dezvoltarea sa democratică și durabilă prin cultură”, se arată în mesajul președintelui României transmis FITS. Anul acesta, la FITS participă un număr record de 70 de țări. Special pentru festival au fost construite două spații noi de joc, în Sibiu, a amintit Chiriac. „După 2007, am încercat ca festivalul să aibă o creștere (…), tema festivalului de anul acesta este ‘Growing smart, smart growing’, adică modalitatea prin care putem să creștem la modul deștept, dar sănătos”, a adăugat președintele festivalului. Constantin Chiriac a subliniat că mare parte din spectacolele cuprinse în FITS sunt deja „sold out”, festivalul având, în medie, 65.000 de spectatori pe zi. De asemenea, președintele FITS a spus că organizatorii festivalului au făcut eforturi ca prețul unui bilet la spectacolele „indoor” să fie de maximum 40 de lei. Alături de spectacolele de teatru, mai sunt incluse în programul FITS proiecții de filme, o bursă de spectacole, o platformă dedicată artelor vizuale, coordonată de Dan Perjovschi, dar și lansări de carte și conferințe. Proiectul „Aleea celebrităților” continuă și anul acesta la FITS. Printre personalitățile cărora li se va dedica o stea în 2015 se numără actorul și regizorul Klaus Maria Brandauer, regizorul Eimuntas Nekrosius, dramaturgul și regizorul Joel Pommerat, regizorul, scenaristul și dramaturgul Neil LaBute, regizorul și actorul Kazuyoshi Kushida. De asemenea, la FITS se vor întâlni și reprezentanții a 11 orașe românești și a șapte orașe din Grecia care aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, în cadrul unui eveniment dedicat.