Comisarul european Corina Creţu i-a transmis ministrului Mediului o scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea că depozitul de deşeuri pregătit spre construcţie în Suceava poate distruge peisajul alpin şi arată că trebuie respectate legislaţia de mediu, inclusiv cu consultarea populaţiei.Comisarul arată că această consultare trebuie realizată din primele faze ale proiectului, trebuind să fie consultate şi toate autorităţile pentru obţinerea acordurilor şi autorizaţiilor necesare.În consecinţă, comisarul UE îi transmite ministrului să ceară serviciilor din subordine să analizeze modul în care proiecul respectă legislaţia de mediu.Scrisoarea este transmisă după ce Gândul a redactat mai multe articole pe această temă şi a transmis o serie de întrebări Comisiei Europene, lansând şi o petiţie în care este cerută stoparea acestui proiect, o groapă de gunoi în vârful unui munte din Bucovina.În urmă cu aproximativ o lună, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, declara, la Suceava, că există probleme în ceea ce priveşte autorizarea depozitului de deşeuri construit prin POS Mediu în localitatea suceveană Pojorâta, în condiţiile în care distanţa între rampă şi locuinţe este sub 1.000 de metri.Locuitorii s-au plâns că nu s-a îndeplinit prevederile din acordul de mediu dat în 2009, a spus Gavrilescu, care a menţionat că distanţa între rampa de deşeuri şi primele locuinţe este sub 1.000 de metri.”Autorizaţia de mediu urmează să fie făcută, dar noi trebuie să ţinem cont şi de cetăţeni”, a explicat Gavrilescu.Ea a precizat că, în anul 2009, la dezbaterea privind acordul de mediu pentru emiterea autorizaţiei de construire, nu au fost ridicate aceste probleme, dar că ulterior locuitori din zonă au depus sesizări şi trebuie ţinut cont de ele.Ministrul a menţionat că soluţionarea nu depinde de Ministerul Mediului, ci de Ministerul Sănătăţii, care în anul 2014 a modificat un ordin de ministru ce prevede că nu se poate face o asemenea construcţie la mai puţin de 1.000 de metri de locuinţe, motiv pentru care DSP Suceava nu mai acordă avizul.APM Suceava susţine că autorităţile din judeţ se confruntă cu o sarcină dificilă prin nepunerea în funcţiune a noilor depozite de deşeuri de la Moara şi Pojorâta, construite cu fonduri europene, şi că relocarea deşeurilor din spaţiile temporare va antrena costuri foarte mari din bugetele locale.În anul 2009, construcţia depozitului de deşeuri a primit autorizaţie de construire, dar între timp s-au schimbat legislaţia şi condiţiile în care se pot acorda avize de mediu, iar acum distanţa între depozitul de deşeuri şi primele case este de circa 900 de metri.Prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a declarat că între timp s-au construit şi alte case în zonă.Depozitul care se construieşte în localitatea Pojorâta va deservi zona de munte a judeţului, iar valoarea contractului este de 27,64 milioane de lei, fără TVA.Perioada de execuţie a proiectului a fost de 18 luni, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 4 martie 2013, dar lucrările nu au fost finalizate, fiind întârzieri legate de lucrările de extragere a muniţiilor din cel de-al doilea război mondial care se aflau în zonă, din cauza vremii nefavorabile, dar şi a condiţiilor dificile de amplasament.În judeţul Suceava, s-au construit, prin POS Mediu, două depozite ecologice, unul în comuna Moara, lângă Suceava, care deserveşte zona de şes a judeţului şi unul în comuna Pojorâta, care va deservi zona de munte.Pe lângă cele două depozite ecologice, întregul proiect, în valoare de 218 milioane de lei, fără TVA, finanţat prin POS Mediu, prevede şi înfiinţarea a 1.250 de puncte de colectare a deşeurilor şi cinci staţii de transfer, dar şi închiderea gropilor de gunoi neconforme