Președintele SUA Barack Obama a autorizat miercuri desfășurarea a 450 de militari americani suplimentari în Irak pentru a accelera pregătirea trupelor irakiene angajate în lupta împotriva organizației jihadiste Statul Islamic (SI), relatează AFP și Reuters. Această decizie are drept scop ‘îmbunătățirea capacităților și a eficienței partenerilor pe teren’, a precizat Casa Albă într-un comunicat, adăugând că noii militari, la fel ca și cei 3.100 deja prezenți pe teren, nu vor participa la operațiunile de luptă terestre. Militarii vor fi trimiși la o bază din provincia irakiană Al-Anbar. Obama a ordonat de asemenea ‘livrarea rapidă de echipamente și materiale esențiale’ destinate forțelor irakiene, inclusiv combatanților peshmerga și luptătorilor tribali care acționează sub comandament irakian, a precizat Casa Albă într-un comunicat. În total, Statele Unite ale Americii și partenerii săi de coaliție au oferit o pregătire militară de bază pentru circa 9.000 de soldați irakieni. Alți circa 3.000 sunt în prezent în curs de formare. După pierderea Ramadi, capitala provinciei sunnite Al-Anbar (vest), Casa Albă dorește să formeze mai rapid militarii irakieni, mai ales pe cei suniți. Statele Unite ale Americii doresc să ia drept exemplu experiența din 2006, atunci când au reușit să mobilizeze triburile sunite împotriva Al-Qaida din Irak. Pentru moment, trupele irakiene deja pregătite de coaliție au fost dislocate în apropiere de Samarra, la nord de Bagdad, alături de forțele kurde din nordul Irakului, și la Al-Karmah, în provincia Al-Anbar.