Ieșenii comandă online mâncare atât seara, acasă, dar și în timpul săptămânii, la birou, prefund atât mâncarea tradițională, cât și preparate ca pizza, shaorma, sau mâncarea chinezească. Potrivit unui studio realizat de foodpanda România, cea mai mare platformă de comenzi de mâncare, prezentă şi în Iași, comanda medie plasată online de ieșeni se ridică la circa 40 de lei. Valoarea este similară cu cea înregistrată ca medie în anul 2014 și-i plasează pe ieșeni pe locul cinci în clasamentul comenzilor medii de mâncare online de pe platforma foodpanda, după bucureșteni, care cheltuiesc în medie 60 de lei pe mâncarea comandată, clujeni (45 de lei), timișoreni (45 de lei) și brașoveni (42 de lei). În ceea ce priveşte orele şi zilele cu cele mai multe comenzi plasate online pe foodpanda, majoritatea se înregistrează seara, când ieșenii aleg să își comande mâncare acasă. Dacă vineri şi sâmbătă sunt zilele cu record de comenzi în Iași, lunea se înregistreză cele mai puţine, având în vedere că ieșenii preferă să mănânce ce au gătit peste weekend, acasă. „Iașiul se află în topul orașelor din România ca importanță și rată de fidelizare a consumatorilor foodpanda, fiind de asemenea în primele cinci și în ceea ce privește cele mai multe și mai mari comenzi de mâncare. În Iași observăm o pondere mai mare a comenzilor efecutate seara, comenzi ce constau, în general, în feluri de mâncare care pot fi preparate mai greu acasă, ca shaorma, pizza, sau chiar mâncare chinezească. Totuși, asistăm în ultima vreme la o creștere a comenzilor plasate în jurul orei 12.00, la birou, de către angajații companiilor din oraș”, a declarat Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România. Potrivit acestuia, printre cele mai comandate feluri de mâncare de către ieșeni se numără toate sortimentele de pizza, mâncarea orientală, cu shaorma în top, dar şi felurile tradiţional româneşti, în special ciorbe. Condițiile meteo reprezintă un alt factor important care influențează obiceiul de consum al ieșenilor. Cu cât vremea este mai răcoroasă sau ploioasă, cu atât cresc comenzile online, atât cele pentru acasă, plasate seara, după ora 17.00, cât și cele efectuate la birou, plasate după ora 12.00. Foodpanda este prezentă în Iași de la începutul anului 2014, unde numără, în prezent, peste zece restaurante partenere. foodpanda.ro este cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din România, colaborând, în prezent, cu peste 450 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu şi Buzău. (E.M.)