Doi cetățeni tunisieni adepți ai organizației Stat Islamic, studenți în România, au fost declarați indezirabili de Curtea de Apel București, ei fiind în atenția Serviciului Român de Informații (SRI) din 2014, a precizat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava. ”Cei doi erau în atenția Serviciului începând din anul 2014 și se aflau în România în calitate de studenți. Urmare a implicării în activități care potrivit legii constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale, la propunerea SRI, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoane indezirabile a doi cetățeni străini pentru o perioadă de 10 ani. Cei doi erau adepți ai organizației așa-zisul Stat Islamic/Daesh și desfășurau pe teritoriul României intense activități de propagandă extremiste. Ei au acționat asupra mai multor cetățeni de aceeași religie în vederea radicalizării pe linia ideologiei organizației teroriste și coagulării unui grup de adepți ai entității teroriste”, a arătat Sorin Sava. Ei au fost declarați indezirabili pe o perioadă de 10 ani și au fost luați în custodie publică de către Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea îndepărtării de pe teritoriul național. „Măsurile investigative derulate de SRI în planul realizării securității naționale au condus la identificarea celor doi cetățeni străini cu activități pe linia propagandei cu caracter extremist în favoarea organizației teroriste Daesh / Statul Islamic. De asemenea, aceștia au acționat în vederea coagulării și radicalizării unui grup de persoane adepte ale entității teroriste menționate”, a informat SRI.