Indonezia: Peste 10.000 de persoane evacuate după erupțiile vulcanului Sinabung

eruptiePeste 10.000 de persoane din așezările din apropierea vulcanului Sinabung (vestul Indoneziei) au fost evacuate de la începutul acestei luni, dar cea mai mare parte dintre ele în aceste ultime zile, din cauza erupțiilor violente, a anunțat marți un oficial local, informează AFP. Aproximativ 7.500 de persoane și-au părăsit luni locuințele pe scutere și motociclete, cu mașinile personale sau în camioane militare, după ultimele erupții ale vulcanului Sinabung, conform oficialului citat de AFP. La începutul unii iunie, au fost evacuate aproximativ 2.500 de persoane, după ce autoritățile au instituit cel mai ridicat nivel de alertă în urma intensificării activității vulcanice. Aproape 10.000 de localnici din zonă au fost evacuați și în 2013, după ce vulcanul adormit vreme de 400 de ani s-a trezit la viață. O erupție majoră, însoțită de nori de cenușă fierbinte, survenită în februarie 2014, a ucis 16 de persoane. Sinabung este unul dintre cei 129 de vulcani activi din Indonezia, arhipelag situat pe „Cercul de Foc al Pacificului”, cea mai întinsă și activă zonă vulcanică de pe Terra.