Ministerul Sănătății Publice din Thailanda a informat joi despre primul pacient infectat cu coronavirusul care provoacă MERS (Middle Eastern Respiratory Syndrome), relatează EFE. Autoritățile, care nu au oferit detalii despre pacientul infectat, au subliniat că au luat măsuri de precauție în cazul apariției unui eventual focar în următoarele săptămâni. Printre măsurile preconizate se află ținerea sub observație a pacienților cu posibile simptome, mai ales la persoanele care au călătorit recent în Orientul Mijlociu. Arabia Saudită este țara cu cel mai mare număr de cazuri de infecții cu coronavirusul care a fost transportat de călători în SUA și în unele țări europene precum Marea Britanie, Franța, Italia, Olanda, Austria și Turcia. În prezent, virusul afectează Coreea de Sud, unde se înregistrează cel mai mare focar din afara lumii arabe și care a provocat deja 23 de decese. Potrivit autorităților medicale în țară există 165 de persoane afectate. Virusul, care poate provoca o infecție gravă a căilor respiratorii, pneumonie și insuficiență renală, a apărut prima dată în 2012 și este o boală împotriva căreia nu există încă un tratament sau un vaccin eficient.