SUA: Trei morți, printre care agresorul, și șapte răniți într-un atac armat în Louisiana

atac-armat-in-sua-trei-morti-printre-care-agresorul-si-sapte-raniti-in-louisiana-18510808Un individ a deschis focul joi într-o sală de cinema din Louisiana (sudul Statelor Unite), omorând două persoane și rănind alte șapte, înainte de a-și pune capăt zilelor, a anunțat poliția locală, citată de AFP. Atacul armat a avut loc în cinematograful Grand 16 din orașul Lafayette în timpul proiecției filmului „Trainwreck” (O tipă… dezastru), potrivit presei locale. Atacatorul a fost descris de poliție ca un bărbat alb, în jur de 50 de ani, și care a murit în urma unei răni pe care singur și-a provocat-o. În imaginile difuzate de televiziunea locală s-au putut vedea zeci de mașini ale poliției și ambulanțe în fața cinematografului. Persoanele rănite au fost transportate la spital, a declarat Clay Henry, de la serviciul de ambulanță, pentru CNN. La locul incidentului s-a deplasat și Bobby Jindal, guvernator de Louisiane și candidat la alegerile primare ale republicanilor. Actrița Amy Schumer, cap de afiș a comediei lui Judd Apatow, proiectată în momentul atacului la cinematograf, a declarat că are ‘inima sfâșiată’ într-o postare pe Twitter. Acest atac intervine în contextul în care un juriu din Colorado deliberează să condamne sau nu la moarte un tânăr vinovat de moartea a 12 persoane în timpul unui atac la cinematograful Aurora în iulie 2012 la premiera filmului „The Dark Knight Rises” din seria Batman.