R. Moldova: CC a pronunţat hotărîrea privind interpretarea Constituției în cazul demisiei premierului

timoftiPreședintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, are la dispoziție trei luni pentru a desemna candidatura unui nou prim-ministru al țării. Este decizia Curţii Constituţionale, care s-a pronunţat astăzi asupra solicitării șefului statului de a fi interpretată Constituţia în cazul demisiei prim-ministrului, informează MOLDPRES.Potrivit deciziei Curții, preşedintele țării are obligaţia constituţională de a numi un Prim-ministru interimar pînă la formarea noului Guvern în cazul imposibilităţii definitive a exercitării funcţiei de către premierul demisionar.„Imposibilitatea definitivă a exercitării funcţiei de Prim-ministru semnifică situaţia generată de orice circumstanţă care împiedică continuarea exercitării funcţiei, alta decît decesul, inclusiv refuzul expres al premierului demisionar de a continua exercitarea funcţiei pînă la formarea noului Guvern”, se specifică în decizie.Curtea a mai precizat că din momentul comunicării demisiei prim-ministrului, Guvernul îndeplinește numai funcțiile de administrare a treburilor publice, pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului Guvern.Hotărîrea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.