24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Apropierea noastră de cel de lângă noi a ajuns să fie cel mai riscant demers pe care cineva l-ar putea face, fie chiar în numele prieteniei. Nu mai avem acest drept de a ne alege prietenii, chiar și numai pentru că astăzi, în conjunctura dictată de ”cruda realitate”, prietenul este cel care îți bagă sigur cuțitul în spate, chiar și atunci când îl ajuți să traverseze viața prin locurile, de regulă, nemarcate. Facerea de bine rămâne în interpretarea populară acea acțiune incestuoasă de pe urma căreia ajungi să-ți cunoști neomul din tine. Canalia. Oamenii, poți să constați mai apoi, au în sinele lor această capacitate de a fi canalie, de a face rău cu zâmbetul pe buze sau pur și simplu robotizați de nebunia vieții cotidiene.
Dacă ar fi să te detașezi de timpul pe care ești obligat să-l trăiești, chiar și numai pentru a fi în rând cu lumea, poți să construiești o imagine 3D despre cadrul în care viața te implică și pe tine, insistând mai mult pe împrejurimile date ție sub formă de comunitate, societate, spațiul mioritic în care poporul român încearcă să-și cânte balada existenței sale diurne. Poți astfel să vizualizezi, pentru o minimă orientare geografică, unde te afli, care sunt formele de relief ale capacității semenilor tăi de a interpreta viața, sub principalele ei aspecte morale sau de minim bun simț, care te pune în gardă, atunci când constați că nimeni nu este de partea ta. Se creează astfel un paradox funcțional, o îmbulzeală aparent de necontrolat, în care fiecare dintre noi știe exact ce are de făcut, știe exact că ceea ce face aduce atingere comunității, prin încălcările de lege asumate de o înțelegere tacită a celor care au găsit în vehiculul politicii dâmbovițene mijlocul de transport înspre bunăstare și fericire.
În România zilelor noastre s-a creionat desenul în care ”toți fură”. Există deja o rețetă a marilor hoții, rețetă pe care cei de la Putere o țin chiar afișată pe panoul Programului de Guvernare, program rămas neschimbat, decât în punctele de mare impact cu poporul, acelea privind umplerea, din când în când, a palmelor întinse mai mult spre pomană decât spre o muncă efectivă.
În aparenta îmbulzeală, busculadă, călcare în picioare, luptă pe viață și pe moarte pentru existență, fiecare dintre noi are o poziție bine definită, de coordonatele GPS, astfel încât o simplă accesare ne poate arăta pe viu care este zbaterea numitului, precum și întreaga istorie a acesteia. Astăzi, din ce în ce mai ușor îi vine procurorului să vizualizeze întreaga rețea infracțională creată de setea de nestăvilit a omului politic și nu numai, de a îndeplini, în principal, acțiunea codificată în limbajul secret cu termenul de hârciogăreală.
Stau și adună aleșii neamului mai mult decât pot ei duce, astfel încât, în această mare întrecere capitalistă, majoritatea nesătuilor nu ezită să-și angajeze familia, cu toate rudele, de la cinci la 100 de ani. Astăzi, poziția infractorului în societate este brutal ameninţată de formațiunea mult mai numeroasă, aceea de familie infractoare, formațiune care câștigă bătălia cu individul. Ce să mai însemne astăzi un Adrian Năstase, pe lângă un Traian Băsescu? Dacă lui Adrian Năstase i s-a pus în cârcă un dosar mai subțire decât foița de țigară, așa cum și lui Dan Voiculescu i s-a înscenat o mare golănie judiciară, familia infractoare, construită în jurul președintelui jucător nu poate decât să ceară toate drepturile personajului principal, de la nepot la la tată, via unchi prezidențială, fără a ocoli fiicele, ginerii și prietenii acestora, astfel încât să se înțeleagă dintr-o simplă citire că dacă familia Băsescu a dat în patima fărădelegilor, nu a furat doar pentru ea, ci a ținut cont și de nevoile și de suferințele existențiale ale unora, dovediți a fi fideli cauzei. Ajungem din nou la cauză, la acea stare care încearcă să explice efectele atât de dure și de sângeroase pe care procurorii DNA ezită, în cazul lui Traian Băsescu, să le amâne sine die sau poate să pregătească atacul final, numit în tratatele de specialitate, ”bomboana de pe colivă”.
O astfel de atitudine vine să completeze imaginea îmbulzelii societății, de la ușile DNA, uși care au început să capete semnificația Porilor Infernului. Lăsați orice speranță, voi ce intrați aici!
