Patrule mobile comune formate din poliţişti din Serbia, Ungaria şi Austria vor fi mobilizate la frontiera dintre Serbia şi Macedonia, relatează B92 în pagina electronică.”La graniţa dintre Serbia şi Macedonia împreună cu poliţia sârbă vor fi, de luni, 20 de colegi din Ungaria cu patru vehicule echipate cu camere cu termoviziune”, a explicat directorul poliţiei sârbe, Milorad Veljovici, după o întâlnire cu omologul său ungar, Karoly Papp.Potrivit lui, „aproximativ 1.000 de persoane vor să intre în fiecare zi pe teritoriul Serbiei” pe la graniţele cu Macedonia şi Bulgaria – iar aceşti imigranţi „vor să îşi continue drumul către Ungaria şi alte ţări UE”.”Aceasta este o problemă foarte gravă şi de luni echipele noastre vor colabora în acest domeniu cu colegi din Austria şi probabil şi din Germania”, a declarat Veljovici.Veljovici şi Papp „au conchis că imigranţii ilegali reprezintă o problemă nu numai pentru Serbia şi Ungaria, ci şi pentru întreaga Europă”.Întâlnirea de astăzi a fost iniţiată de miniştrii de resort, a declarat Veljovici, adăugând că „scopul este trimiterea unui mesaj clar publicului din Serbia şi Ungaria şi, dincolo de aceasta, poliţiile sârbă şi ungară tratează această problemă cu seriozitate şi iau măsuri pentru a o reduce la un nivel rezonabil”.Veljovici a subliniat „nivelul ridicat de cooperare dintre cele două forţe de poliţie” şi a afirmat că întâlnirea a abordat problema înfiinţării unor echipe comune de combatere a criminalităţii, „din care, în afară de poliţişti din Ungaria, Germania şi Austria, vor face parte şi poliţişti sârbi”.