Deputatul Elena Udrea a declarat, marţi dimineaţă, în faţa Secţiei 2 Poliţie din Capitală, că Sebastian Ghiţă ”primeşte o lecţie de la viaţă” şi că acesta ”ştie foarte multe lucruri, iar la unele a şi participat”.Elena Udrea, care se află sub control judiciar în dosarul „Gala Bute”, s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Secţia 2 Poliţie din Capitală, iar la ieşire a declarat jurnaliştilor că Sebastian Ghiță ”primeşte o lecţie de la viaţă”.”În 30 ianuarie, acum cinci luni, Sebastian Ghiţă dădea un raport public despre modul în care se fac dosarele în România şi spunea că sunt o inculpată care atac justiţia”, a spus Udrea, susţinând că şi ea ar putea să spună acelaşi lucru acum, însă nu o va face.Ea a mai spus că îi va da credit lui Ghiţă, iar ”dacă are şi probe pentru afirmaţii, e important să le prezinte public”.”Ar fi putut fi un martor bun al declaraţiilor pe care eu le-am făcut”, a afirmat Udrea, care a adăugat că Ghiţă ”ştie foarte multe lucruri, la unele a şi participat.”Ghiţă ştie foarte multe lucruri, la unele a şi participat. Nu ştiu de ce îl invocă pe Traian Băsescu. Declaraţiile lui sunt interesante. Toată lumea trebuie să aibă curiozitatea să vedem cât adevăr e în spatele dosarelor”, a declarat deputatul.Întrebată dacă a discutat cu Traian Băsescu despre ce se întâmplă acum în plan politic, Udrea a spus că discută cu acesta şi despre ce se întâmplă în plan politic şi în administraţia publică, pentru că ”nu se mai întâmplă nimic în România, nu se mai construieşte”.”Orbiţi fiind şi captivaţi de acest spectacol al arestărilor în fiecare dimineaţă, nu vedem că nu se mai întâmplă nimic în ţară, adică banii europeni nu mai vin, nimeni nu mai construieşte nimic, primăriile sunt blocate, administraţia centrală este blocată. Îmi povestea cineva care a fost la Ministerul Dezvoltării Regionale în această perioadă că acolo oamenii refuză să mai semneze şi în condica de prezenţă. Nu cred că avem ceva de câştigat, nu cred că românii câştigă ceva, dincolo de, sigur, satisfacţia de a vedea din când în când pe câte cineva important ca om politic la DNA sau cu cătuşe la mâini”, a spus Udrea.Ea a mai afirmat că aşteaptă ca Victor Ponta să se întorcă în ţară.”Victor Ponta trebuie să se întoarcă, este prim-ministru şi este şeful celui mai mare partid din România. Are obligaţia să se întoarcă sau să lase şi guvernul şi PSD-ul altcuiva”, a declarat Udrea.