Peste 50% dintre români consideră că primarul ar trebui ales într-un singur tur de scrutin, potrivit unui sondaj Avangarde, care vizează administrația locală, realizat la comanda UNCJR și dat publicității miercuri, la ședința Adunării Generale a Uniunii. Întrebați dacă primarul ar trebui să fie ales prin vot direct, 53% dintre cei chestionați consideră că acesta ar trebui ales dintr-un singur tur, în timp ce 30% cred că primarul ar trebui să fie ales în două tururi. 16% dintre respondenți s-au arătat indiferenți față de subiect, iar 1% nu au știu/nu au răspuns la întrebare. În ceea ce privește modalitatea de alegere a edililor în actuala legislație electorală, 53% au răspuns că aceasta este în două tururi de scrutin, 28% — într-un singur tur, 19% — nu știu. Potrivit sondajului, 69% dintre cei chestionați consideră că președintele Consiliului Județean ar trebui ales prin vot direct, 11% susțin că acesta ar trebui ales de consilierii județeni, în timp ce 7% spun că ar trebui numit de Guvern. 13% dintre cei intervievați nu au știut sau nu au răspuns la întrebare. Cercetarea a fost realizată în perioada 14 — 26 aprilie, pe un eșantion de 1.000 de persoane de 18 ani și peste. Tipul eșantionului: probabilist, stratificat. Metoda de culegere a datelor: față-în-față cu respondentul, la domiciliul acestuia. Selecția gospodăriilor s-a făcut după metoda ”random route”, iar cea a persoanelor, după regula ”persoana care își aniversează ziua de naștere cel mai aproape de începutul anului”. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Eroarea maximă tolerată este de plus/minus 3,1%, pentru un interval de încredere de 95%. Validarea s-a făcut pe baza datelor INS 2012. Au fost verificate telefonic 270 de chestionare.