Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat că social-democraţii nu au nimic de explicat în legătură cu votul la şefia SIE, deoarece nominalizarea făcută de preşedintele Iohannis le aminteşte de Traian Băsescu, şi a asigurat că pe temele de guvernare coaliţia funcţionează foarte bine.”Considerăm că Partidul Social Democrat nu are nimic de explicat în legătură cu votul pentru şefia SIE. Ne-am respectat decizia. Partidul Social Democrat este coerent şi consecvent în acţiunile politice”, a spus liderul social-democrat.Plumb a adăugat că de explicat au cei care l-au propus şi care s-au bucurat pentru alegerea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE.”Domnul preşedinte Klaus Iohannis a făcut ieri… sau acum câteva zile propunerea de o manieră care ne aduce aminte de fostul preşedinte, iar noul PDL, în frunte cu Alina Gheorghiu, s-a bucurat ieri ca atunci când era votat Emil Boc. Le urez succes în a explica cetăţenilor cum asta este o altfel de politică diferită de cea a fostului preşedinte”, a afirmat Rovana Plumb.Plumb a dat asigurări că pe temele de guvernare coaliţia politică funcţionează foarte bine.”Colaborarea în coaliţa la guvernare merge foarte bine pe temele de guvernare, pe temele de interes ale cetăţenilor: locuri de muncă, politici fiscale, pensii, salarii, scăderea preţului la medicamente şi dirijarea bunăstării creşterii economice către cetăţeni”, a mai spus Plumb.Întrebată dacă preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ar putea fi sancţionat ca urmare a rezultatului votului pentru şefia SIE, Pumb a afirmat că nu s-a discutat şi nu a auzit astfel de comentarii în partid.Plenul reunit al Parlamentului l-a votat maţi, cu 278 voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” pe senatorul PNL Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).La vot au fost prezenţi 289 de parlamentari, din care şi-au exercitat votul 284 de membri ai Legislativului. După anunţarea votului, Ungureanu a depus jurământul în faţa Parlamentului, în calitate de director al Serviciului de Informaţii Externe.Parlamentarii PSD nu au intrat în plen.