Înscrierile la Festivalul „Bucharest Fringe” – Maratonul Teatrului Independent au început. Cei interesaţi au posibilitatea să-şi înregistreze producţiile independente realizate în România până pe 2 septembrie, ora 24.00.Astfel, până pe 2 septembrie, ora 24.00, se pot înscrie, la festival, producţii independente realizate în România, care au avut sau care vor avea premiera în perioada 1 septembrie 2014 – 31 august 2015, informează un comunicat remis MEDIAFAX.Înscrierea se face prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul www.teatrul.ro.Formularul completat va fi trimis pe adresa de e-mail contact@teatrul.ro, în vederea selecţiei, urmând ca spectacolul să fie vizionat de juriul de selecţie. Se acceptă, în cazul în care vizionarea spectacolului nu este posibilă, înscrierea şi în baza unei înregistrări video complete a spectacolului. Informaţiile despre înscriere şi criteriile de selecţie se găsesc pe site-ul www.teatrul.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului.”Bucharest Fringe” – Maratonul Teatrului Independent este un festival anual care promovează mişcarea teatrală independentă, cu precădere producţiile neconvenţionale, precum şi spaţiile de joc independente.Ediţia a cincea va avea loc în perioada 2 – 11 octombrie, când toate spectacolele selecţionate vor fi găzduite de cele mai importante spaţii independente şi alternative din Bucureşti.”În mod special, în acest an, în cadrul festivalului, se va desfăşura prima ediţie a noii secţiuni «Micul Maraton al Teatrului Independent», în perioada 2 – 4 octombrie 2015. În aceste zile, spectatorii vor putea lua parte la cele mai importante one-man/ one-woman show realizate în teatrul independent începând cu anul 2010, precum şi o serie de microrecitaluri ale tinerilor absolvenţi ai şcolilor de profil. Recomandăm celor vizaţi în aceste arii de interes să se înscrie, de asemenea, în Festival prin acelaşi formular”, a declarat regizorul Radu Popescu, directorul Festivalului.Juriul va acorda şapte premii pentru cele mai originale realizari artistice.”Cele patru ediţii organizate până acum au dovedit, pe de o parte, apetenţa publicului pentru teatrul independent, iar, pe de alta, nevoia spaţiului independent de susţinere şi de facilitare a interacţiunii cu publicul. «Bucharest Fringe» – Maratonul Teatrului Independent vine în întâmpinarea cerinţelor publicului şi ale artiştilor independenţi, încurajează experimentul artistic prin reprezentarea unor producţii relevante pentru lumea actuală prin tematica şi prin mijloacele de expresie utilizate”, a mai spus Radu Popescu.Asociaţia „Teatrul.Ro” organizează, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), Uniunii Teatrale din România (UNITER) şi ArCuB, Maratonul Teatrului Independent „Bucharest Fringe”.Festivalul este finanţat de UNITER şi ArCuB – prin Proiectul „Eşti Bucureşti 2015”.