30 de ansambluri din şase ţări au participat la Festivalul Internaţional „Ştefan cel Mare şi Sfînt”, ediţia a II-a, precum şi la Festivalul Internaţional „Întîlniri bucovinene”, ajuns la a XXVI-a ediţie în Europa, care s-au desfăşurat în perioada 2-5 iulie la Chişinău, comunică MOLDPRES.Spectacolele extraordinare de muzică şi joc în costume naţionale, melodiile de suflet, neam şi ţară au fost prezentate de artiști din Polonia, R. Moldova, România, Slovacia, Ucraina și Ungaria și au avut loc în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfînt”.Evenimentele au fost organizate de către Centrul Cultural European „Dacia”.Solicitată de MOLDPRES, directorul centrului nominalizat Viorica Oprea a menţionat că scopul festivalurilor este de a promova folclorul, cultura şi valorile naţionale.La rîndul său, directorul Casei de Cultură din orașul Negrești-Oaș, judeţul Satu Mare din România, Natalia Lazăr, a remarcat că dansul şi cîntecul popular i-a reunit pe toţi la această sărbătoare.
„Ne bucurăm să ne întîlnim aici sub semnul lui Ștefan cel Mare și Sfînt – românii de pretutindeni. Interpretăm cîntece românești, dansăm dansuri tradiționale românești, avem aceeași credință strămoșească. Prin urmare, sîntem fericiți să fim cu toții împreună la această sărbătoare”, a spus Natalia Lazăr.În cadrul celor două festivaluri a avut loc şi o paradă a portului popular. În context, Zamfira Molici din Calafineşti, Suceava, în vîrstă de 71 de ani a afirmat că întinereşte atunci cînd îmbracă costumul naţional.„E costumul în care am crescut şi pe care l-am confecţionat. Cînd îmbraci un lucru făcut de mîna ta, îl porţi cu bucurie şi nu-l arunci ca pe cele cumpărate, pentru că ţii la el ca la ochii din cap. Le recomand tinerilor să înveţe a coase costume naţionale şi să vadă cu cîtă dragoste le-ar purta şi le-ar păstra dacă le-ar face ei”, a menţionat Zamfira Molici.Cele două festivaluri s-au încheiat cu înmînarea trofeelor şi a diplomelor de participare.