24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
În timp ce grecii au ieșit în agora pentru a-și exercita voința prin vot, la est de noi, români din stânga Prutului au decis ”să reîncălzească ciorba” unității de neam.
Grecii au avut de ales între a aparține Europei și a rămâne acasă, între Mediterana și Marea Egee. Românii au împins din nou țara peste Prut, încercând să ducă râul până în dreptul Nistrului, reușind astfel să reunească cele două maluri ale limbii române în forma țării întregi.
Grecii au dorit să nu mai fie umiliți prin sacrificiu, chiar dacă acest sacrificiu era impus de nesăbuința conducătorilor lor, în timp ce românii întotdeauna și-au asumat greșelile conducătorilor lor, prin prisma faptului că aceștia au fost de ei aleși, de ei investiți cu această imensă responsabilitate de a fi reprezentativi, de a lua decizii în numele lor.
Grecii nu au această responsabilitate. Între ei și cei aleși de ei nu există, nici formal măcar, un contract social în baza căruia ar fi posibilă o reacție revendicativă.
Românii au complexul mămăligii, grecii avândul pe cel al ramurii de măslin. În timp ce, în țara în care există Olimpul zeilor, locuitorii acestuia nu simt cu tălpile picioarelor pământul, într-o margine de Românie, avariată de cursul istoriei, există o parte de neam obligat de vremuri să trăiască sub formă de rană sângerândă.
Românii, pe inima cărora s-a aplicat o mască de moldovean get beget, au fost din nou scoși din inerția specifică acestui neam, fiind adunați în piața publică a republicii, culmea, de cei născuți în afara României, dar care au învățat sârguincioși că Republica Moldova nu este altceva decât rana de sânge a României, astfel încât, locul lor, a românilor din stânga Prutului, nu este decât în limba română. Nevoia de a reveni la țara mumă, nevoia de a fi recunoscuți și ei, dar și partea aceasta de țară ca făcând parte din întregul (ce se numește țară, România limbii române), dintotdeauna a avut de înfruntat timpul și mai ales decizia politică existentă și parafată pe intangibile acte internaționale, ce nu mai pot fi negociate, acelea care privesc revendicările teritoriale. Harta lumii, mai ales a Europei, este una înghețată. Nimeni nu-și permite să rupă acest zăgaz, nimeni nu dorește să deschidă Cutia Pandorei. Poate și de aceea, Europa s-a concentrat în direcția opusă acestei mișcări, încercând să încurajeze formule de genul Uniunii Europene, oferind șansa unirii în componentele ei transnaționale, a globalizării, lăsând însă granițele să existe, chiar dacă utilitatea și funcționalitatea lor devin doar simple repere de ținut minte, fără ca libertatea de mișcare să aibă de suferit în termenii de azi, când la granița României cu România trebuie să te oprești, să-ți prezinți pașaportul, să-ți deschizi portbagajul, să declari că nu ai nimic de declarat. Este ca și cum, trecând din județul Iași în județul Bacău ești obligat să-ți asumi această procesiune.
Fără conflicte la granițe, fără declarații de război, fără astfel de dezechilibre politico-militare, există posibilitatea firească, relaxantă, ca românii de dincolo de Prut și românii de dincoace de Prut să fie din nou liberi să treacă unul spre celălalt, să fie acasă și acolo, dar și aici. Pământul poate să rămână acolo unde a fost el zămislit pentru țară. Românul de dincolo de Prut, mai apoi, cu siguranță că, va redeveni român din moldoveanul de azi, chiar și numai pentru că în România moldoveanul tot român este, asemenea olteanului, munteanului, transilvăneanului sau dobrogeanului.
Nu pământul trebuie să ne îngrijoreze, căci el rămâne locului, în această lume încleștată și înghețată în câteva articole de tratate de pace. Pe noi, poporul trebuie să ne preocupe, căci el este cel care se mișcă, el este cel care poate să-și ia lumea în cap și să uite de ce l-a făcut țara să apațină sfintei moșteniri de neam, singura care ne mai ține în picioare, care nu ne dă voie să devenim o nesemnificativă populație migratoare, de căpșunari sau de babysitter, în toată Europa.
În timp ce grecii au dat piept, la ei acasă, cu Europa, pe malul stâng al Prutului, râul care trece prin inima României, românii încearcă din nou să facă vizibilă Hora Unirii, chiar dacă muzica nu se prea aude, în această stare de bulversare totală europeană.
