Președintele Parlamentului Andrian Candu a solicitat sprijinul autorităților spaniole pentru semnarea acordurilor de protecție socială a cetățenilor moldoveni aflați în Spania. Subiectul a fost discutat de speakerul Andrian Candu în cadrul unei întrevederi cu Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării al Regatului Spaniei, Ignacio Ybáñez, aflat într-o vizită în țara noastră, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.Andrian Candu și-a exprimat speranța că urmează a fi stabilită o nouă etapă în relațiile de colaborare dintre R. Moldova și Spania pe diverse dimensiuni, în special la nivel economic, social și cultural. Este vorba de implementarea unor proiecte comune economice, în domeniul transporturilor și energetic, la nivel de infrastructură, precum și organizarea unor misiuni de afaceri pentru atragerea investițiilor spaniole în economia Republicii Moldova.În cadrul discuțiilor Președintele Parlamentului s-a mai referit la prioritățile legislative și la evoluțiile politice din țară. ”Prioritățile noastre pentru următoarea perioadă sînt crearea unei coaliții parlamentare majoritare, învestirea noului Guvern și reluarea negocierilor cu FMI pentru a continua procesul de implementare a agendei de reforme și de democratizare a țării, de creștere economică, crearea unui mediu de afaceri atractiv și lupta cu corupția. Pentru a implementa prevederile Acordului de Asociere este nevoie, în primul rînd, de stabilitate politică”, a declarat Andrian Candu.Totodată, speakerul a anunțat că, în această săptămînă, deputații urmează să examineze și să adopte Programul priorităților legislative de transpunere a angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere între Republica Moldova și UE pentru următorii doi ani.Andrian Candu a mulțumit autorităților spaniole pentru faptul că Parlamentul Spaniei a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE, iar în prezent documentul urmează a fi semnat de Regele Spaniei.La rîndul său, oficialul spaniol a salutat eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova, menționînd că Spania va susține și în continuare țara noastră în procesul de modernizare și democratizare.