Kroll a prezentat primul raport cu privire la mersul investigației fraudei bancare

Compania Kroll a prezentat Băncii Naționale a Moldovei (BNM) primul raport referitor la progresul investigației în derulare privind frauda de proporții în sectorul bancar, ce a dus la prăbușirea la sfîrșitul anului 2014 a trei bănci – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al BNM.Este o primă etapă a investigației, planificate pentru o perioadă de doi ani, privind tranzacțiile efectuate de cele trei bănci în anii 2012-2014. Banca centrală anunță că ”în scurt timp, se intenționează începerea implementării unui plan de recuperare a activelor, în scopul recuperării la nivel mondial a fondurilor de la răufăcători”.Kroll ”a confirmat constatările inițiale ale BNM cu privire la faptul că tranzacțiile au fost efectuate în cadrul unei fraude coordonate și lucrează asupra colectării de probe care să satisfacă cele mai înalte standarde procesuale ale instanțelor internaționale”. Echipa Kroll a identificat, a stocat și a analizat mii de documente obținute cu suportul băncilor centrale din diverse țări și al altor părți, care vor sta la baza probelor principale pentru dovedirea fraudelor care au cauzat prăbușirea celor trei bănci.Kroll s-a concentrat inițial asupra perioadei mai-noiembrie 2014, ”deoarece anume în această perioadă creditele acordate persoanelor afiliate de băncile devalizate au crescut de peste două ori și au atins volumul de 13 miliarde lei pe data de 24 noiembrie 2014. Scopul investigației pe termen lung este recuperarea fondurilor furate, precum și identificarea tuturor părților care au profitat de pe urma fraudei”, menționează BNM. Prima etapă a investigației în curs ”a confirmat concluziile inițiale raportate la finalizarea investigației preliminare anterioare și a dezvăluit dovezi clare cu privire la implicarea crucială a dlui Ilan Șor, precum și a companiilor și persoanelor asociate cu dumnealui (împreună: ”Grupul Șor”) în frauda dată”, subliniază Serviciul de presă al BNM. În special, informația colectată și analizată de Kroll a confirmat că ”Grupul Șor a avut tangență cu achiziționarea acțiunilor celor trei bănci din Republica Moldova în anii 2012-2014, a controlat direct deciziile importante ale celor trei bănci, inclusiv deciziile cu privire la acordarea ”creditelor” în favoarea companiilor interconectate, fără vreo intenție de returnare din spartea acestora, a creat o rețea de companii prin care fondurile obținute prin fraudă au fost sutrase și spălate, și a obținut o parte semnificativă din fondurile furate. La această etapă, Kroll a identificat tranzacții în sumă de peste 350 milioane dolari SUA, care pot fi direct atribuite fraudei care a avut loc în cele trei bănci din Republica Moldova”, precizează comunicatul Băncii centrale.Potrivit BNM, spălarea și disiparea fondurilor fraudate s-a efectuat printr-o rețea extinsă de companii și conturi bancare în multiple jurisdicții, inclusiv prin conturi ale băncilor din Republica Moldova, Letonia, Estonia, Rusia și Cipru. Sînt întreprinse măsuri pentru urmărirea fluxului fondurilor pentru a identifica toate persoanele care au profitat de pe urma fraudei.Reprezentanții companiei Kroll care investighează fraudele din sistemul bancar din Republica Moldova au fost săptămîna trecută la Chișinău, prezentînd un „raport de progres” în investigarea fraudei. Potrivit estimărilor companiei, din exterior se vor recupera între 30 și 35% din banii sustrași, iar alte 2 miliarde de lei sînt în Republica Moldova, a declarat ieri președintele Parlamentului Andrian Candu, în cadrul unei emisiuni difuzate de un post privat de televiziune.